Eurodeputatul Gheorghe Falcă pledează pentru informare responsabilă pentru conservarea lecțiilor istoriei în vederea combaterii extremismului prin analize lucide.
Într-un articol de opinie publicat pe rețeaua de socializare Facebook, Falcă prezintă riscul ignoranței, care ajunge să fie exploatată de extremiști și complotiști prin accesarea unor emoții de bază, precum frica, ce generează polarizare în societate.
El evocă ceremonia desfășurată în Parlamentul European pentru a comemora victimele Holocaustului, în cadrul căreia a fost invitată Tania Bucci, supraviețuitoare a lagărului de concentrare nazist Auschwitz.
„Extremiștii și complotiștii nu știu istorie. O inventează! De curând, în plenul Parlamentului European, am ascultat, în liniștea aceea foarte specială pe care o au aceste adunări atunci când își amintesc de ce există ele de fapt, mărturia unei femei care a fost trimisă la Auschwitz, pentru a fi ucisă. Veți înțelege că Tania Bucci, căci la domnia sa mă refer, nu ne-a vorbit în termeni triumfaliști, ci cu simplitatea devastatoare a adevărului trăit. A adevărului, ca să spun astfel, supraviețuit! Și ne-a vorbit în contextul în care discursuri similare celor care au trimis-o pe ea și milioane de alți oameni spre lagărul morții acum optzeci de ani, se fac tot mai auzite azi! În fața unei asemenea mărturii, îți dai seama cât de subțire este de fapt stratul de civilizație pe care ne sprijinim zilnic și cât de ușor se poate crăpa, dacă nu îl îngrijim. Și dacă uităm, sau dacă nu învățăm”, a arătat Gheorghe Falcă.
Acesta observă „paradoxul” zilelor noastre.
„În zilele noastre, am impresia că trăim un paradox. Avem acces la mai multă informație ca oricând, dar ne purtăm tot mai des ca și cum memoria și adevărul ar fi mofturi. Vrem răspunsuri rapide la lucruri extrem de complexe, vrem verdict bazat pe datul cu părerea, vrem vinovați de serviciu pentru orice. Iar în graba aceasta, primul lucru pe care îl sacrificăm este tocmai ceea ce ne-ar putea salva de propriile excese, ori de crime! Istoria”, continuă eurodeputatul.
El observă „cu o neliniște pe care nu o mai pot masca prin politețe spectacolul grăbirii contemporane.”
„Când o masă de oameni, fie ea și online, cere un vinovat de serviciu, ea nu vrea explicații, ci vrea un subiect al urii, un nume. Ideal, vrea o hârtie. Sunt puține lucruri care liniștesc mai repede decât o pagină care pretinde că demonstrează, iar cei care fabrică ură știu asta de secole: dacă îi dai mulțimii un «document», îi poți lua și capacitatea de a gândi liber. Privesc adesea, cu o neliniște pe care nu o mai pot masca prin politețe, spectacolul grăbirii contemporane. Oamenii par să aibă tot mai multe păreri și tot mai puține întrebări. Vorbesc repede și cu o siguranță aproape sinistră despre popoare, religii, granițe, sau identități. Cuvintele vin ca niște ștampile aplicate pe un prezent pe care nu mai avem răbdarea să-l înțelegem. Este ca și cum vocea, de obicei strigătul, a devenit mai importantă decât gândul, iar verdictul facil și instant a locul oricărei forme de curiozitate intelectuală”, completează Gheorghe Falcă.
Eurodeputatul prezintă diferențele între ură și istorie pentru a arăta de ce le este oamenilor mai facil să recurgă la prima și pentru a pleda pentru a doua.
„Eu cred că ura se naște dintr-un exces de convingeri, la fel ca orice sentiment extrem (gelozia ucigașă, de exemplu). Ea izvorăște din goluri pe care le acoperim cu propria imaginație, din spațiul acela foarte periculos în care omul nu mai pune întrebări, dar emite sentințe. Ura, în forma ei modernă, este până la urmă refuzul contextului, alergia la nuanță. Este scurtătura morală care te scutește de efortul înțelegerii. Iar istoria, recunosc, are un defect major pentru omul grăbit: nu se lasă folosită. Istoria nu vine în propoziții scurte și nu încape în etichete. Ea nu confirmă instinctele noastre cele mai primitive; din contră, istoria complică. Ura simplifică. Ura nu inventează niciodată nimic nou. Doar reciclează. Aceleași pagini îngălbenite, tălmăcite din fanteziile antisemite ale secolului al XIX-lea, au fost copiate de poliția țaristă, traduse febril pentru a justifica lagărele naziste și, iată, sunt ‘redescoperite’ astăzi, în 2026, pe ecrane digitale. Este ceea ce Umberto Eco numea puterea palimpsestului! O minciună dovedită nu moare niciodată, ci doar așteaptă o nouă generație de oameni care nu au citit o pagină de istorie în viața lor, care să o primească drept revelație, prin povești. Falsul este seducător pentru că oferă iluzia că ai înțeles totul fără să fi citit nimic. Este și tragic, dar și criminal de periculos. Istoria deranjează pentru că îți cere un act de maturitate care uneori doare: trebuie să accepți că realitatea este mai complexă decât ți-ar plăcea și că suferința nu are monopol etnic, religios sau național. Istoria te obligă să privești omul așa cum este și nu așa cum îți convine. Ura, în schimb, îți oferă un cadou seducător: simplificarea. Îți propune o narațiune scurtă, emoțională, cu eroi și dușmani clar identificați. Îți dă vinovați gata ambalați și te scutește de efortul chinuitor de a gândi. Îți oferă confortul psihologic al certitudinii, chiar și atunci când certitudinea este bazată pe nimic”, mai arată Falcă.
Europarlamentarul reliefează consecințele negative ale ignorării trecutului, al cărui scop edificator și educativ este mutilat.
„Când nu știi istorie, ajungi să crezi că lumea a început cu generația ta și că tot ce trăiești este fără precedent. Că există doar alb și negru și că vina aparține, invariabil, celuilalt. Iar identitatea, acel lucru foarte delicat care se construiește în timp, prin cultură, memorie, suferință și responsabilitate, ajunge să fie redusă la excluderea altora. Rezultatul este acela că trecutul devine o armă și în niciun caz o lecție. Istoria, însă, dacă vrei cu adevărat să o cunoști, adică documente, nu povești, nu te lasă să rămâi la suprafață. Ea te obligă să vezi cauze, nu doar efecte. Te obligă să accepți că marile tragedii nu apar din senin, ci sunt rezultatul unor acumulări de greșeli repetate, frici cultivate, orgolii hrănite, complicități mici, tolerate ani la rând. Fără această înțelegere, omul devine ușor de manipulat, așa cum vedem în fiecare zi. Emoția ține loc de rațiune. Strigătul ține loc de argument. Eticheta ține loc de gândire. Și atunci nu mai este deloc greu să împingi o societate spre radicalism, fiindcă radicalismul fără memorie pare, brusc, curaj, iar excluziunea pare soluție. Mai rău, mult mai rău, violența pare justificată sau justificabilă, iar disprețul față de ființa umană, acel pas decisiv spre dezumanizare, începe să fie tratat ca un detaliu. Sau chiar acceptat și ignorat. Falsul are o calitate pe care adevărul o invidiază: este foarte adaptabil. Adevărul este încăpățânat, merge într-o singură direcție; falsul se pliază pe orice frică a zilei. Și chiar când este dovedit, nu moare”, mai arată Gheorghe Falcă.
Europarlamentarul mai arată că indignarea în fața extremismului nu este suficientă.
„Cred că trebuie să înțelegem ce apărăm. Memoria nu este un decor și nici un ritual gol. Memoria este un mecanism de apărare, un fel de sistem imunitar al democrației. Ea te ajută să recunoști simptomele la timp și te avertizează când o propoziție aparent nevinovată seamănă prea mult cu o propoziție rostită cu opt decenii în urmă, care a deschis porțile infernului. Nu în ultimul rând, memoria te împiedică să te îndrăgostești de idei toxice doar fiindcă sunt ambalate frumos. Asta apărăm! Conspirația nu cere să înțelegi; cere să aderi. Îți oferă un text, o «dovadă», o «dezvăluire» și îți cere doar atât: să nu mai întrebi. Iar în clipa în care întrebarea este scoasă din joc, ura poate îmbrăca uniforma certitudinii. Iar de acolo până la crimă, sau genocid… Ce vreau să spun este că fără o igienă a verificării surselor, devenim personajele tragice ale unui roman de care nu suntem conștienți, repetând replici scrise de alții pentru a ne duce, pe toți, la pierzare. Eu cred că a citi istorie este primul pas spre luciditate, spre a înțelege înainte de a condamna împreună cu turma… În fine, ne este clar că lupta cu extremismul nu se duce doar cu indignare. Indignarea este necesară, dar trece. Ceea ce poate rămâne, însă, este educația, instituțiile care funcționează și legile care se aplică. Plus o toleranță zero pentru negare, pentru orice încercare de a transforma ura în normalitate. De ce? Pentru că știm, din istorie, unde duc concesiile făcute urii”, adaugă eurodeputatul.
În încheiere, Gheorghe Falcă subliniază că „cine nu cunoaște istoria ajunge să urască fiindcă nu are instrumentele să înțeleagă complexitatea lumii.”
„Nu cred că lumea noastră suferă de prea multă istorie. Cred, cu tărie, că suferă de prea puțină. Cine nu cunoaște istoria ajunge să urască fiindcă nu are instrumentele să înțeleagă complexitatea lumii. Iar ura este, în cele din urmă, soluția celor care nu mai vor, sau nu mai pot, să gândească”, conchide europarlamentarul.