Vor verifica dacă dascălii și copiii sunt în clase, dar și dacă directorii îi văd și-i sancționează pe cei care nu se prezintă.
Reporter: Cât de des s-a întâmplat să nu faceți vreo oră pentru că nu veneau profesorii?
Elev: ”Foarte des. Destul de frecvent se întâmplă acest lucru.”
Reporter: Adică o dată pe săptămână, o dată pe zi?
Elev: ”Și de mai multe”.
Elev: ”Pur și simplu nu se prezintă la ore și stăm degeaba în clase”.
Elev: ”Stăm de obicei o oră, două…”
Inspectorii din Iași și Giurgiu sunt primii din țară care au decis să verifice dacă dascălii sunt la program. Școlile vizitate vor fi alese aleatoriu. Reprezentanții Ministerului Educației spun că au luat această măsură în urma sesizărilor făcute de părinți. Iar sindicatele din învățământ sprijină acest demers.
Alina Meclea, inspector școlar: ”E nevoie de o verificare suplimentară, care nu presupune o verificare a felului cum se desfășoară cursurile, ci mai degrabă a prezenței la școală.”
Mai grav este că unii directori acceptă și devin complici ai acestui comportament, de tema procedurilor de anchetă lente, cred formatorii de profesori.
Marian Staș, formator de cadre didactice: ”Răul este adânc, adânc, adânc. Oamenii ăștia, ajunși la depina maturitate profesională, sunt croiți prost.”
La vederea camerelor, elevii unui liceu, care plecau cu ghiozdanele-n spate, au fost închiși în curte.
Elev: ”Avem ultima oră cu doamna de chimie. Ea este răcită. E-n concediu medical doamna.”
Cristina Andreescu, director: ”Se pleacă numai cu bilet de voie, dar în cazul acesta, când la ultima oră sau la ultimele două ore nu avem înlocuitor… ”
Problema profesorilor care absentează apare și în alte sisteme de educație. În Marea Britanie, Spania ori Portugalia profesorii sunt sancționați dacă lipsesc.
Condicile sunt online, au semnătură electronică, arată clar ora intrării și pot fi accesate doar din sistemul închis al școlii. Adică nu poate semna alt profesor în locul celui absent.
Absențele nemotivate scad masiv scorul de performanță anual. Chiulul atrage tăieri de salariu și mutări disciplinare.
Ce face școala, în caz că un profesor nu se prezintă? Unește două clase, mută copiii în bibliotecă sau cheamă un suplinitor angajat cu ora exact pentru asemenea cazuri.
La noi, directorii pot tăia plata pentru orele neefectuate, doar că ancheta internă durează câteva luni.
