Botoșani: Liceul ‘Anastasie Bașotă’ din Pomârla a fost reabilitat cu 7,5 milioane de lei prin PNRR

26 ianuarie 2026

Cei peste 370 de elevi ai Liceului ‘Anastasie Bașotă’ din Pomârla învață, începând de luni, într-o clădire reabilitată și modernizată cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).


 

Investiția se ridică la aproximativ 7,5 milioane de lei, care include atât refacerea imobilului, cât și dotarea sălilor de curs cu mobilier nou și materiale didactice de ultimă generație. De asemenea, încălzirea unității de învățământ se face printr-un sistem modern de pompe de căldură.


 

Lucrările au început în 2020 și au fost inaugurate luni, în cadrul unei ceremonii la care au participat președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Botoșani, Bogdan Suruciuc, precum și senatorul liberal Ovidiu Jitaru.


 

‘Avem în comuna Pomârla la momentul acesta 29 de săli de clase, cu temperatură controlată, cu tot ce înseamnă materiale didactice de ultim moment, începând de la display-ere interactive și toate celelalte necesare (…) A fost un program pentru comuna noastră, pentru că nu este de ici-colo să ai un liceu într-o comunitate așa mică și am reușit să ajungem să avem dotări moderne. Totul este nou’, declarat primarul din Pomârla, Dumitru Chelariu.


 

La rândul său, șeful IȘJ a atras atenția că noile condiții educaționale obligă cadrele didactice și elevii să aibă performanțe. Declarația a fost făcută în condițiile în care, la ultima sesiune a examenului de Bacalaureat, liceul din Pomârla a avut rata promovare zero.


 

‘Când ai condiții complicate, nu prea poți solicita rezultate, dar, începând de astăzi, cu toții care suntem în sistemul de educație, și mă duc la domnii profesori, avem cu toții o responsabilitate de a aduce rezultatele pe care vi le doriți, pe care ni le dorim atât la examenele naționale, cât și la fiecare concurs la care participă copiii. Aceste rezultate ne vor valida activitatea pe care o facem și ne vor da posibilitatea să solicităm mai mult’, a afirmat Bogdan Suruciuc.


 

Liceul din Pomârla a fost înființat în iunie 1838 de boierul Anastasie Bașotă, fiind cea dintâi școală cu internat pentru copiii țăranilor de pe moșia sa. Unitatea de învățământ a primit, prin testamentul boierului, mii de hectare de pădure și teren agricol. În 2007, printr-o decizie a Comisiei Județene de Fond Funciar Botoșani, a fost constituit dreptul de proprietate al liceului pentru o suprafață de 1.808 hectare de teren forestier, dar și pentru peste 150 de hectare de teren agricol. AGERPRES/ (A- redactor: Cristian Lupașcu, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)

 

Foto: (C) CRISTIAN LUPASCU / AGERPRES

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.