Programul de educaţie în cybersecurity UNbreakable România introduce module de…

21 ianuarie 2026

Anul acesta UNbreakable România, programul naţional de educaţie în securitate cibernetică, vine cu o schimbare strategică odată cu deschiderea înscrierilor pentru ediţia 2026: integrarea inteligenţei artificiale în procesul de pregătire. Programul, organizat de companiile Bit Sentinel şi Orange, estimează participarea a peste 2.000 de liceeni şi studenţi, care vor avea acces la laboratoare practice unde AI-ul va fi parte integrantă din strategiile de apărare cibernetică.

Această nouă categorie, dezvoltată ca proiect pilot, este una dintre primele iniţiative locale şi europene de acest tip dedicate tinerilor, fiind un răspuns direct la evoluţia rapidă a ameninţărilor digitale. Astfel, în ediţia de anul acesta, UNbreakable România introduce pentru prima oară provocări în care inteligenţa artificială este integrată în strategii şi soluţii, contribuind la formarea unor viitori profesionişti care deţin competenţe practice în utilizarea AI pentru securitate cibernetică, pregătiţi să gestioneze ameninţările de securitate emergente.

Lansarea noii ediţii are loc într-un context marcat de lipsa acută de specialişti. Conform studiului internaţional CyberSecurity Workforce 2025 citat de organizatorii UNbreakable, aproape 60% dintre companii se confruntă cu nevoi critice sau semnificative de abilităţi practice în securitate cibernetică.

Pentru angajatori, programul funcţionează ca un instrument de recrutare, oferind acces la o bază de talente deja evaluate practic. „Organizaţiile au acces direct la talente evaluate practic, în contexte apropiate de cele din mediul de lucru real, şi pot recruta mai rapid şi mai sigur, pe baza performanţei demonstrate, reducând semnificativ timpul şi costurile asociate recrutării clasice”, se arată în comunicat.

„Ţinând cont de modul în care atacatorii integrează tot mai des inteligenţa artificială în dezvoltarea atacurilor cibernetice, am decis să facem un pas înainte şi să testăm, într-un cadru structurat, utilizarea AI ca parte din procesul de analiză şi rezolvare a exerciţiilor. Această abordare poziţionează UNbreakable România printre primele programe educaţionale din ţară şi din Europa care pregătesc elevi şi studenţi pentru noua realitate a securităţii cibernetice. În acest fel, UNbreakable România antrenează tinerii pentru piaţa muncii şi oferă companiilor acces la profesionişti cu competenţe validate practic, capabili să integreze nativ tehnologiile AI în proiecte reale şi să reducă semnificativ perioada de adaptare la mediul organizaţional”, a declarat Andrei Avădănei, CEO Bit Sentinel.

O altă noutate a ediţiei 2026 este consolidarea formatului de concurs exclusiv pe echipe. Măsura a fost luată pentru a reflecta fidel modul de lucru din corporaţii, unde rezultatele depind de colaborare şi comunicare sub presiune, nu doar de performanţa individuală.

„Abordarea practică este ceea ce lipseşte astăzi de multe ori în majoritatea cadrelor de pregătire educaţională din zona tehnologiei. Cred că integrarea scenariilor reale de lucru, a colaborării în echipă şi a utilizării inteligenţei artificiale în procesele de analiză şi decizie reprezintă paşi esenţiali pentru a pregăti tinerii pentru viitor. UNbreakable România nu doar dezvoltă competenţe tehnice, ci contribuie la formarea unui mod de gândire critic, responsabil şi adaptat mediului de business, reducând decalajul dintre educaţie şi nevoile reale din piaţă. Investiţia noastră în astfel de programe înseamnă investiţie directă în rezilienţa digitală a României astăzi şi pe termen lung”, a completat Cristian Paţachia-Sultănoiu, Development & Innovation Manager în cadrul Orange Romania.

Calendarul competiţional începe cu o etapă de pregătire (10 februarie – 5 martie), urmată de concursul online (6-8 martie) şi finala în format fizic (27-29 martie).

Lansat în 2020, UNbreakable România a instruit până în prezent peste 6.500 de tineri din peste 150 de licee şi 20 de universităţi, programul desfăşurându-se pe platforma educaţională CyberEDU.


Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.