Președintele Nicușor Dan a semnat

15 ianuarie 2026

„Președintele României, Nicușor Dan, a semnat miercuri, 14 ianuarie 2026, următoarele decrete:
• Decret prin care se ia act de demisia domnului Daniel-Ovidiu David, ministru al educației şi cercetării, şi se constată încetarea funcției de membru al Guvernului.
• Decret prin care se desemnează domnul Ilie-Gavril Bolojan, prim-ministru, ca ministru al educației şi cercetării, interimar”, anunță Administrația Prezidențială.

Fotoliul de ministru al Educației și Cercetării a rămas vacant după demisia lui Daniel David, care a intervenit înainte de sărbătorile de Crăciun.

Daniel David era nemulțumit de buget și de faptul că ar fi trebuit să mai  renunțe la fonduri pentru universități.

Daniel David a fost ministrul Educației și Cercetării din România din 23 decembrie 2024, în două guverne.

Provine din mediul universitar și este profesor de psihologie.

A fost rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Ce nume au fost vehiculate până acum

Mai multe nume au fost vehiculate în presă privind înlocuitorul lui Daniel David la MEC, însă preluarea interimatului de către Bolojan sugerează că negocierile în privința unui nou ministru nu au decurs bine.

Printre numele vehiculate s-au aflat marilen Pintea (rector al Universității de Vest din Timișoara și deputat PNL, considerat, cel puțin la uun moment dat, favorit la funcție), Luciana Antoci (consilier al premierului Bolojan și fost inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Iași)și Monica Anisie (care a mai ocupat în trecut această funcție, președinta Comisiei pentru Învățământ din Senat).

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.