Pregătirea educaţiei pentru era AI

15 ianuarie 2026

Rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, prof. univ. dr. Marilen Pirtea, a trasat câteva concluzii pe baza raportului Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) realizat pe componenta integrării inteligenţei artificiale în sistemul de educaţie. „Pentru România, cea mai bună strategie în 2026 nu este graba de a adopta AI în educație, ci de a avea disciplina de a adopta AI în educație cu un scop clar formulat, cu precauție, cu echitate și cu profesori pregătiți. AI va intra oricum în educație; diferența va fi dacă intră ca o strategie sau ca un accident. România nu are nevoie doar de implementarea AI în școli, ci şi de educație pregătită pentru era AI”, a declarat rectorul într-un comunicat publicat pe site-ul UVT. 

De asemenea, universitarul a subliniat că AI poate fi „un instrument de reducere a inegalităților, dar și un accelerator al lor”. „Raportul OCDE mizează pe AI ca instrument pentru a aborda dispa­rități persistente în sistemul educațional (de exemplu: monitorizarea abandonului școlar, dife­rențe de performanță între școli, integrarea elevilor cu vulne­ra­bilități). Însă insistă pe un punct critic, și anume inegalitatea de acces la instrumente de AI (inclusiv acces la funcții „premium” ale instrumentelor de AI, dispozitive performante, conectivitate și suport uman), care poate amplifica decalajele existente”, a subliniat Pirtea. 

Rectorul a mai arătat că alfabetizarea digitală nu este opțio­nală, deoarece astfel elevii vor înţelege capabilităţile şi instrumentele AI şi vor avea o interacţiune eficientă şi responsabilă cu acestea, iar, în caz contrar, vor deveni doar „nişte consumatori pasivi” de tehnologie. (O.N.)



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.