Ministrul Educației, Dan Perciun: „Vrem manuale de calitate, accesibile și atractive. Vrem ghiozdane mai ușoare”
În timp ce România nu are un ministru la Educație, în timp ce sistemul de la noi este zdruncinat de proteste ale tuturor oamenilor din învățământ care se pregătesc de grevă generală, în Republica Moldova reforma merge înainte cu toate motoarele turate la maximum.
Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării din Republica Moldova, a declarat într-o conferință de presă organizată joi, 15 ianuarie, că modificările au loc în contextul elaborării noului curriculum la toate disciplinele. De asemenea, măsurile au scopul de a crește calitatea conținutului manualelor, de a le face mai accesibile și mai atractive pentru elevi.
Cele mai importante măsuri care vor revoluționa învățământul din Moldova
„Toate manualele vor fi tipărite în patru culori, vor avea copertă plastifiată, fonturi adaptate vârstei elevilor, spațiere corespunzătoare și imagini de înaltă rezoluție. Până acum, doar elevii din clasele primare aveau manuale în patru culori”, a precizat ministrul Perciun.
Manuale tipărite în două volume
Mai mult, manualele pentru clasele I–VII, care depășesc 200 de pagini vor fi divizate în două volume. „Fapt care va contribui în mod direct la reducerea greutății ghiozdanelor”, a mai adăugat oficialul.
Acesta a recunoscut faptul că, în prezent, unele manuale pun accent pe memorare în loc de gândire critică și aplicativă. „În anumite cazuri, conținutul nu urmează o progresie logică între clase și discipline. Există sarcini insuficient de clar formulate. Unele manuale au limbaj greu de urmărit, pagini cu prea mult text, fonturi mici și imagini neclare sau irelevante. Ghiozdanele sunt grele din cauza volumului manualelor”, au mai spus reprezentanții ministerului, în cadrul conferinței de presă.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/ana-costas-profesor-rep-moldova-facebook.jpg)
Manualele de matematică, inspirate din modelul estonian
De departe, însă, cea mai importantă măsură care, speră autoritățile, va revoluționa modul de predare și de învățare a matematicii o reprezintă implementarea în sistemul de educație moldovean a unui model de manuale preluat din Estonia.
Concret, ministerul urmează să achiziționeze drepturi de traducere adaptată din Estonia, cu sprijinul Uniunii Europene, a Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și UNICEF. „Manualele vor fi traduse, adaptate și tipărite în Republica Moldova, cu implicarea profesorilor de matematică din țara noastră”, a mai spus ministrul.
„Am ales Estonia pentru că are un sistem educațional performant, care reușește să transforme matematica dintr-o disciplină percepută adesea ca dificilă într-un instrument de gândire și înțelegere a lumii. Preluăm un model care funcționează, dar îl adaptăm integral la curriculumul național, la limba de predare și la realitățile din clasele noastre”, a declarat și Ana Costaș, conferențiar universitar la Universitatea Tehnică a Moldovei, coordonatoarea grupului de experți în evaluarea și dezvoltarea curriculumului la matematică și expert-evaluator în cadrul Programului pentru Evaluarea Internațională a Elevilor (PISA).
Manualele achiziționate din Estonia vor fi traduse, adaptate și contextualizate de editurile din Republica Moldova, în parteneriat cu profesorii de matematică. Conținuturile vor respecta programa națională, nivelul de vârstă al elevilor și specificul evaluărilor naționale.
Sistemul de educație din Estonia este considerat printre cele mai performante din întreaga lume. Elevii din această țară au obținut rezultate excelente la testele PISA din anul 2022. Conform PISA 2022, rezultatul obținut de elevii din Estonia la matematică a fost de 510 de puncte. În clasamentul european, Estonia se află pe locul întâi, alături de Elveția, iar în cel mondial se clasează pe locul șapte.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/manuale-matematica-shutterstock-1024x540.jpg)
Autorii de manuale vor fi certificați
Pentru prima dată, Ministerul Educației din Republica Moldova introduce formarea și certificarea obligatorie a autorilor de manuale. „Va fi creată o bază de date a autorilor certificați, iar în caietele de sarcini pentru achizițiile de manuale școlare va fi inclusă cerința ca cel puțin 30% dintre autori să dețină certificare”, au mai precizat reprezentanții ministerului.
Anul acesta, Ministerul Educației din Republica Moldova va lansa proceduri de achiziție pentru 105 titluri de manuale, dintr-un total de 210 titluri prevăzute. „Suma alocată în acest scop se ridică la circa 150 de milioane de lei”.
Implementarea manualelor digitale
Mai multe manuale vor deveni digitale și interactive, inclusiv la biologie, fizică, chimie, matematică și informatică, pentru clasele VIII, IX, XI și XII. Cât despre manualele editate, acestea vor fi disponibile gratuit, în format electronic, pe pagina Centrului de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație. Inițiativa este implementată în parteneriat cu UNICEF, cu sprijinul financiar al Parteneriatului Global pentru Educație.
Manualele, evaluate în funcție de calitate, nu de prețul mic
O noutate importantă este și faptul că editorii de manuale vor putea prezenta 25% din conținutul manualului în termen de 100 de zile de la deschiderea ofertelor, pentru a primi recomandări de îmbunătățire din partea evaluatorilor, înainte de versiunea finală.
Noua Lege cu privire la achizițiile publice, aprobată la 29 decembrie 2025, permite stabilirea unei ponderi minime pentru criteriul de preț în cazul achizițiilor de manuale. În baza acestei prevederi, ministerul va aplica un raport de evaluare de 90% pentru calitate și 10% pentru preț, reducând riscul ca manualele să fie selectate exclusiv pe criterii financiare.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/profesor-matematica-shutterstock-1024x608.jpg)
Evaluatorii manualelor, plătiți mai bine
O altă noutate ține de procesul de evaluare a manualelor, inclusiv prin majorarea plății pentru evaluatori, formarea și certificarea obligatorie a acestora, cooptarea unui număr mai mare de experți externi și dezvoltarea unui sistem digital de gestionare a evaluării.
În ultimii ani, Ministerul Educației și Cercetării din Republica Moldova a selectat și achiziționat peste 2,5 milioane de exemplare de manuale noi.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
