Bacău: Școala din Cornii de Sus – comuna Tătărăști, închisă din cauza viscolului

Cursurile Școlii Gimnaziale din localitatea Cornii de Sus, comuna Tătărăști, au fost suspendate, joi, din cauza ninsorii abundente și a viscolului, au declarat, pentru AGERPRES, reprezentanții Prefecturii Bacău.
În funcție de evoluția vremii, se va decide dacă măsura va rămâne valabilă și în cursul zilei de vineri și dacă va fi extinsă și la alte unități de învățământ.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău, structurile operative monitorizează permanent evoluția ca urmare a fenomenelor meteorologice și sunt pregătite să intervină.
Județul Bacău se află sub avertizare Cod Galben de ninsori abundente, temperaturi scăzute și viscol. AGERPRES / (AS – redactor: Gabriel Apetrii, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)
Afisari: 97
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – [email protected].
