Cum se spune, schimbarea domnilor bucuria nebunilor. Să nu uităm: istoria recentă a dovedit că întotdeauna se poate mai rău! Recenta demisie și imaginea fostului ministru (poate cea mai „neagră” de la Suzana Gâdea încoace) arată, încă o dată, în subsidiar, și modul de operare a „veșnicilor” din Minister, care dețin două competențe de bază.
Prima, o enormă capacitate a adulație: fiecare ministru nou este cel mai bun, cel mai deștept și aducător de ordine, de reforme adevărate etc.: „De când așteptam așa un Ministru!”.
A doua, rezistența față de orice schimbare (care i-ar putea scoate din zona lor de confort birocratic), manifestată prin ceea ce se numește, tehnic, „sabotaj instituțional”. Ministrul este lăsat (chiar încurajat!) să facă greșeli, care să îl vulnerabilizeze. Și, dacă vrea să schimbe ceva – nu se poate: „legea, articolul cutare ne împiedică, din păcate”, „ar trebui schimbate prea multe articole de lege – și știți cât de greu se schimbă legile”, „nu ne lasă bugetul” etc.
– articolul continuă mai jos –