Cine este Marilen Pirtea, posibil ministru al Educației
Marilen Pirtea a obținut doctoratul în economie la Universitatea de Vest din Timișoara în 2002, după ce și-a finalizat studiile de licență și master între 1992 și 1998, tot la aceeași instituție. Între 2008 și 2012 a fost decan al Facultății de Economie și de Administrare a Afacerilor din cadrul UVT, urmând să devină rector în 2012.
De atunci, Pirtea a continuat să ocupe această funcție, profitând de modificările legislative care au permis extinderea numărului de mandate. Conform edupedu.ro, în 2023, după ce Legea 199/2023 a resetat numărătoarea mandatelor, Pirtea a câștigat un al patrulea mandat.
Universitatea de Vest din Timișoara, pe care o conduce, este membră a Consorțiului Universitaria, ce reunește cele mai mari universități generaliste din România. De altfel, din 2023, Pirtea deține și funcția de președinte al acestui consorțiu.
De-a lungul anilor, Pirtea a ocupat și alte funcții importante, printre care vicepreședinte al Consiliului Național al Rectorilor și președinte al Governance Board al Alianței Europene UNITA (2023-2025). Totodată, el este membru al Consiliului Școlii doctorale de Științe Economice din cadrul Academiei Române.
Marilen Pirtea a intrat în politică în 2016, fiind ales deputat pe listele Partidului Național Liberal. În primul său mandat, a fost secretar al Comisiei pentru buget-finanțe, iar între 2018 și 2020 a deținut funcția de vice-președinte al Camerei Deputaților.
Reales în 2020, a activat în aceeași comisie, iar în ultimii ani a fost membru al comisiei permanente comune pentru securitate națională. În 2024, a câștigat un nou mandat de deputat, fiind inclus în Comisia pentru învățământ și în Comisia pentru politică externă.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/barbat-care-scrie-shutterstock-1024x683.jpg)
Controverse în cariera lui Marilen Pirtea: acuzat de plagiat, solidar cu plagiatorii
Cariera lui Marilen Pirtea nu a fost lipsită de controverse. În 2016, acesta a fost acuzat de plagiat într-o investigație publicată de Emilia Șercan pe PressOne.ro. Conform acesteia, mai multe articole științifice semnate de Pirtea între 2008 și 2015 ar fi fost plagiate.
În 2021, într-un interviu pentru Revista 22, Pirtea a declarat că două dintre articolele suspecte „au ieșit din sfera plagiatului” în urma unei analize de specialitate, iar problemele din alte două lucrări ar fi fost cauzate de colaboratori.
Acesta a mai adăugat că respectivele lucrări „nu au influențat zona de promovare didactică și nu au creat vreun beneficiu autorilor”.
În 2022, Pirtea și-a exprimat public sprijinul pentru colegii săi de partid implicați în scandaluri de plagiat, precum Sorin Cîmpeanu, care a fost forțat să demisioneze din funcția de ministru al Educației, și Nicolae Ciucă, premierul acuzat de plagiat în teza de doctorat. În cazul acuzațiilor de plagiat aduse fostului ministru Lucian Bode, Pirtea s-a limitat la declarații generale, afirmând că „forurile abilitate să își facă datoria”.
Pirtea, despre prioritățile în educație
În contextul presiunilor crescânde asupra fostului ministru al Educației, Daniel David, Marilen Pirtea și-a exprimat în mod repetat opiniile asupra priorităților din educație. Recent, el a subliniat importanța educației digitale, afirmând că aceasta trebuie să devină o politică publică transversală, iar competențele digitale și de inteligență artificială trebuie integrate la toate nivelurile de învățământ.
La începutul lunii noiembrie 2023, Pirtea a menționat că universitățile ar trebui să acorde o mai mare atenție programelor de recalificare permanentă și dezvoltării competențelor care nu pot fi automatizate.
În timpul crizei generate de Legea Bolojan, el a făcut apel la dialog, subliniind importanța unei reflecții obiective asupra măsurilor care au afectat sistemul de învățământ.
De asemenea, Pirtea a vorbit despre necesitatea asigurării accesului echitabil la educație, creșterii investițiilor în calitatea predării și acordării unui sprijin financiar mai consistent pentru studenți, aspecte pe care le consideră fundamentale pentru recâștigarea încrederii în instituțiile universitare.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/ilie-bolojan-motiune-cenzura-picat-1024x597.jpg)
Pirtea, implicat în elaborarea Legii Bolojan
În afară de activitatea sa ca rector și parlamentar, Pirtea deține funcția de consilier onorific pe probleme de educație și cercetare al premierului Ilie Bolojan. El a fost implicat în elaborarea Legii Bolojan, care a adus schimbări majore în sistemul de învățământ românesc. De asemenea, Pirtea a fost desemnat vicepreședinte al organizației regionale Danube Rectors Conference pentru perioada 2026-2028.
Pirtea rămâne o figură controversată în peisajul educațional și politic din România, fiind simultan un lider academic de prim rang și un politician activ în structurile de decizie ale țării.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
