
Municipiul Topliţa a găzduit, recent, Târgul caritabil „Crăciunul în mâinile copiilor”, un eveniment cu profundă încărcătură educativă şi umanitară, organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita, prin inspector şcolar pentru educaţie incluzivă Ionela Buzilă, în parteneriat cu Primăria municipiului Topliţa, reprezentată de primarul Buzilă Victor Sebastian.
Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul Proiectului Educaţional Judeţean „Tradiţiile ne unesc”, iniţiat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita, proiect care promovează educaţia prin implicare civică, solidaritate şi fapte concrete. Obiectivul acestuia este ca fiecare unitate de învăţământ preşcolar din judeţ să contribuie activ la sprijinirea comunităţii, având părinţii drept parteneri esenţiali în procesul educaţional.

La Topliţa, târgul a fost organizat de Grădiniţa „Voinicel”, grădiniţele arondate Şcolii Gimnaziale „Andrei Şaguna”, Şcolii Gimnaziale „Miron Cristea” şi Şcolii Gimnaziale „Sf. Ilie”, sub coordonarea doamnelor director Gingean Luminiţa şi Vodă Adriana. Un element definitoriu al manifestării a fost faptul că toate exponatele au fost realizate de preşcolari, cu sprijinul educatoarelor şi al părinţilor: ornamente de Crăciun, coroane, căsuţe decorative, brazi tematici şi alte creaţii originale, care au transformat târgul într-o adevărată sărbătoare a creativităţii copilăreşti.
În cuvântul de deschidere, inspectorul şcolar Ionela Buzilă a subliniat rolul educaţiei prin exemplu, evidenţiind faptul că valori fundamentale precum bunătatea, empatia, responsabilitatea şi generozitatea se clădesc încă din primii ani de viaţă, prin implicarea constantă a adulţilor din jurul copiilor. De asemenea, a fost reiterat scopul caritabil al evenimentului: fondurile strânse au fost donate Asociaţiei Părinţilor Copiilor cu Dizabilităţi din Topliţa.
„Educaţia nu dă roade doar prin cuvinte, educaţia dă roade prin fapte, prin exemplu propriu al fiecărui adult din jurul copiilor, fie el părinte sau educator, iar astăzi, stimaţi părinţi şi dragi colege, prin implicarea voastră «clădiţi» în sufletul copiilor valori preţioase: bunătate, empatie, responsabilitate şi generozitate.
Cu drag şi cu inima deschisă, doamnele educatoare, copiii şi părinţii au confecţionat ornamente deosebite pe care vă invităm să le luaţi în casele voastre de sărbători, iar donaţiile colectate la Târgul de Crăciun vor ajunge la Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Dizabilităţi din Topliţa, asociaţie care şi-a propus să facă lucruri măreţe, iar noi putem susţine efortul lor”, spunea Ionela Buzilă.
Proiectul „Tradiţiile ne unesc” a avut ecou şi în alte comunităţi din judeţ. Grădiniţa de la Şcoala Gimnazială „O.C. Tăslăuanu” din Bilbor a organizat, la rândul său, un târg caritabil, în cadrul aceluiaşi demers educaţional şi umanitar. La eveniment a participat inspectorul şcolar general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Harghita, Costin Hîrlav, a cărui prezenţă a evidenţiat susţinerea instituţională a iniţiativelor dedicate educaţiei incluzive şi solidarităţii sociale.
Activitatea de la Bilbor a fost realizată cu implicarea directoarei Mihaela Vîlcan şi a cadrelor didactice Tăran-Hîngan Floarea, Stan Ileana, Anghel Mihaela şi Hângan Elena, care, alături de copii şi părinţi, au contribuit la realizarea exponatelor şi la succesul evenimentului. Şi în acest caz, sumele colectate au fost donate Asociaţiei Părinţilor Copiilor cu Dizabilităţi din Topliţa, consolidând spiritul de unitate şi responsabilitate la nivel judeţean.
Preşedintele Asociaţiei Părinţilor Copiilor cu Dizabilităţi din Topliţa, Mihăiţă Zaiţ, a transmis mulţumiri tuturor celor implicaţi în organizarea şi susţinerea acestor târguri caritabile, subliniind că banii primiţi reprezintă „încă o cărămidă” la construirea Centrului de zi pentru persoane cu dizabilităţi, un proiect esenţial pentru sprijinirea copiilor şi tinerilor cu nevoi speciale din comunitate.
Prin aceste acţiuni desfăşurate la Topliţa şi Bilbor, Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita demonstrează că educaţia autentică se construieşte prin fapte, iar atunci când copiii sunt învăţaţi să dăruiască, comunitatea devine mai unită, mai empatică şi mai aproape de adevăratul spirit al Crăciunului.
Echipa de proiect
