Cluj: Aproximativ 200 de studenți au protestat împotriva măsurilor de austeritate

Aproximativ 200 de studenți clujeni au protestat, joi, împotriva măsurilor de austeritate ale Guvernului, în special în ceea ce privește domeniul educației.
Studenții și-au început protestul la Facultatea de Geografie din Cluj-Napoca și urmau să meargă în marș până în fața Prefecturii Cluj. Ei au purtat pancarte cu mesaje precum: ”Daniel David – demisia”, ”Rectorul ales de oricine, dar nu de studenți”, ”6% vrem”, ”Un campus nu e birou de închiriat”, ”Universitari, alăturați-vă grevei!” și au scandat, printer altele, ”Fără burse pe venit nu răbdăm la infinit”, ”Nu există deficit pentru banii la partid”, ”Doar cu greva generală mai salvăm ceva din școală”, ”Jos guvernul!”.

Foto: (c) Marius Septimiu Avram / AGERPRES
”Ieșim în stradă ca să ne împotrivim măsurilor de austeritate, în special celor care afectează domeniul educației. Suntem studenți, dar considerăm că trebuie să existe o susținere reciprocă între mediul preuniversitar și universitar pentru a ne împotrivi acestor măsuri de austeritate”, a declarat pentru AGERPRES una dintre protestatare, Luiza, masterandă la Facultatea de Litere.

Foto: (c) Marius Septimiu Avram / AGERPRES
Potrivit unui mesaj al protestatarilor de pe rețelele de socializare, studenții clujeni protestează împotriva măsurilor de austeritate care au redus bursele și au afectat puternic traiul tinerilor.

Foto: (c) Marius Septimiu Avram / AGERPRES
”Studenții clujeni se mobilizează: ‘Suntem împinși spre sărăcie’. Organizatorii protestului din Cluj așteaptă sute de studenți. Aceștia sunt nemulțumiți de tăierile de burse și de lipsa investițiilor reale în educație. Ei susțin că măsurile recent adoptate sunt un recul grav pentru învățământul superior”, se arată în mesajul respectiv. AGERPRES/ (A-redactor: Marius Septimiu Avram, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Afisari: 93
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – [email protected].
