Satu Mare: Școală de 40 milioane lei într-o comună; ministrul Daniel David, în vizită

O școală nouă de peste 3.000 metri pătrați, care costă aproape 40 de milioane de lei, se construiește în comuna sătmăreană Pir, ministrul Educației, Daniel David, fiind prezent, joi la fața locului, informează Consiliul Județean (CJ) Satu Mare, pe Facebook.
Președintele CJ Satu Mare, Pataki Csaba, l-a însoțit pe ministrul Daniel David într-o vizită pe șantierul noii școli, construcția unității de învățământ fiind finanțată de Ministerul Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții (CNI).
În noua școală din Pir vor învăța peste 200 de copii, în condiții moderne. Clădirea va avea două etaje cu o suprafață totală de 3.315 mp și va cuprinde 12 săli de clasă, 4 laboratoare moderne, o sală festivă, o bucătărie complet utilată, sală de mese și un internat cu o capacitate de 40 de locuri pentru elevi.
‘O educație de calitate începe cu un mediu modern și sigur. Noua școală din Pir va oferi copiilor un spațiu în care învățarea este plăcută și accesibilă, permițând fiecărui elev să își valorifice la maximum potențialul’, a afirmat Pataki Csaba.
Valoarea totală a investiției se apropie de 40 de milioane de lei, contribuția autorităților locale fiind de 1.140.000 lei. AGERPRES /(AS – redactor: Gheorghe Pietrar, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: Județul Satu Mare – Consiliul Județean/facebook
Afisari: 136
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – [email protected].
