Copiii noștri au nevoie de repere sănătoase și de modele care să îi ajute să înțeleagă ce înseamnă perseverența și vocația într-un parcurs profesional. La asta s-au gândit dascălii unei școli private din Craiova atunci când au inițiat proiectul ,,Ambasador pentru educaţie,,. Primul invitat, cunoscuta interpretă Paula Seling.
A fost o atmosferă de sărbătoare în rândul elevilor unei școli private din Craiova. Copiii au avut-o în mijlocul lor pe Paula Seling. Împreună cu artista au cântat, au pus întrebări și, cel mai important moment, au primit autografe. Toți au fost încântați de întâlnirea cu cunoscuta artistă.
,,Ambasador pentru educaţie,, este un proiect prin care copiii vor avea ocazia să întâlnească diverse personalităţi pentru a învăța din experienţa acestora.
Copiii au interpretat un colind alături de Paula Seling.
