Ministrul Daniel David: Trebuie regândit învățământul rural, cu mai multe modele de funcționare

21 noiembrie 2025

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat joi, într-o conferință de presă la Oradea, că trebuie regândit învățământul rural, care are nevoie de mai multe modele de funcționare și că va lansa, în premieră, în dezbatere publică un model de funcționare între o școală mentor și o școală mentorată.

‘Aproape 33 % din copiii pe care îi avem în școală învață în mediul rural. Școlile din mediul rural au lumini și umbre, ca tot sistemul nostru. Unele funcționează foarte bine, altele, foarte prost. Și cu siguranță va trebui să gândim o reorganizare a învățământului în mediul rural’, a afirmat ministrul Daniel David.

Acesta a adăugat că este nevoie de mai multe modele de funcționare a școlii în mediul rural.

Un prim exemplu de model, a precizat ministrul, este să aduni, să concentrezi copiii din sate diferite într-un centru mai mai mare, care să aibă cantină, spații de dormit de lunea până vinerea, deoarece având mai mulți copii, automat se pot aduna mai multe norme și aduce profesori titulari, adică specialiști de care acum se duce lipsă la multe școli din mediul rural.


 

‘Un alt model poate să fie un model, – pe care îl voi pune în dezbatere publică, vă anunț în premieră, azi sau mâine – în care să ai o școală mentor, o școală cu performanțe bune, la evaluare națională, bacalaureat, cu o școală care nu are încă performanțe bune, deci o școală mentor cu o școală mentorată, astfel încât profesorii din școala mentor să se poată implica în activitățile din școala mentorată, probabil că într-o variantă online, schimburi de experiență, unele cursuri la comun. Ideea este să oferi un cadru școlii mentorate în care poate învăța din seturi de bune practici’, a explicat ministrul David.

El a subliniat că încă ‘nu sunt bătute în cuie aceste modele’ și că în încercarea de a alege variantele ce pot funcționa, în baza celor constatate în mai multe județe, trebuie gândite ‘mai multe modele’.


 

‘Trebuie regândit învățământul rural, fiindcă e păcat să spui că dacă pornești din învățământul rural pornești din start cu dezavantaj. De noi depinde să-l reorganizăm și asta încerc să fac’, a mai spus Daniel David.

Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a efectuat joi o vizită în județul Bihor. Programul său a inclus o vizită în campusul din localitatea Cadea, o întâlnire cu inspectorii școlari și cu directorii de școli din județ. În cursul serii, este invitat de UDMR Bihor la o festivitate de premiere a profesorilor maghiari din județ. AGERPRES / (A – redactor: Eugenia Pașca, editor: Marius Frățilă, editor online: Anda Badea)

 

Foto: EUGENIA PAŞCA/AGERPRES

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.