Consiliul Județean al Elevilor (CJE) Satu Mare solicită transparență și consultarea elevilor în procesul de comasare a patru licee din oraș, arătând, miercuri, printr-un comunicat de presă, că discuțiile se poartă despre clădiri și cifre, nu însă și despre elevi.
Reacția vine după ce, luni, circa 50 de profesori de la Liceul Tehnologic ‘Constantin Brâncuși”, Colegiul Tehnic ‘Unio-Traian Vuia”, Liceul Tehnologic ‘Elisa Zamfirescu’ și Liceul Tehnologic ‘Ion I.C. Brătianu’ au protestat în fața Inspectoratului Școlar Județean și a Primăriei Satu Mare, nemulțumiți de propunerea de comasare a unităților.
‘Consiliul Județean al Elevilor Satu Mare constată că, la nivel local, procesul de comasare a patru licee din municipiu a intrat într-o viteză remarcabilă. Remarcabilă nu prin calitatea dialogului, ci prin lipsa acestuia, în condițiile în care impactul unor astfel de decizii depășește cu mult zona administrativă și atinge direct viața elevilor și a comunităților școlare. În timp ce instituțiile discută intens despre clădiri, cifre, reorganizări și optimizări, observăm un detaliu ‘minor’: elevii, cei afectați direct, nu au fost consultați. Nici la început, nici pe parcurs, și în nicio formă prevăzută de Statutul elevului. Paradoxal, deși reorganizarea se face ‘pentru elevi’, elevii au fost excluși complet din procesul de gândire a soluțiilor’, au transmis reprezentanții CJE.
Ei arată că argumentele invocate nu rezolvă problemele, ci ar fi nevoie de investiții.
‘În plus, argumentele invocate în spațiul public, rata scăzută de promovare la examenul de Bacalaureat și rata crescută de abandon școlar, nu sunt probleme care se rezolvă prin comasare. Acestea sunt probleme care se rezolvă prin investiții reale în infrastructură educațională, programe remediale eficiente, consiliere școlară accesibilă, laboratoare funcționale, parteneriate cu mediul economic, programe de sprijin pentru elevii vulnerabili și formare profesională adecvată a cadrelor didactice. Reorganizarea administrativă nu înlocuiește politicile publice care lipsesc de ani de zile. Elevii nu promovează mai bine și nu abandonează mai puțin pentru că se schimbă antetul școlii; aceste probleme necesită soluții sistemice, nu cosmetizări structurale. Totodată, atragem atenția că cele patru unități de învățământ din Satu Mare nu se află în situațiile prevăzute de art. 16 din Legea Învățământului Preuniversitar, astfel cum a fost modificată recent prin legea austerității. Acest articol reglementează clar cazurile în care comasarea este obligatorie, iar cele patru licee nu îndeplinesc condițiile care ar impune o astfel de măsură. Prin urmare, discuția nu ține de obligativitate legală, ci de opțiuni administrative ce necesită transparență, fundamentare și consultare’, precizează sursa citată.
CJE anunță că nici nu sprijină și nici nu contestă deciziile, dar solicită transparență și discuții cu elevii înainte de luarea unor măsuri.
‘Consiliul Județean al Elevilor Satu Mare nu sprijină și nu contestă deciziile administrative ale autorităților locale sau centrale. Dar ne afirmăm cu fermitate rolul de garant al participării elevilor la decizie și solicităm deschiderea unui proces transparent, corect și în acord cu legea, înainte ca hotărârile să fie finalizate. În acest moment, toată lumea vorbește despre elevi. Rămâne doar ca cineva să înceapă, în sfârșit, să vorbească și cu elevii. Iar atunci vom putea discuta despre o reorganizare construită cu responsabilitate, profesionalism și respect pentru cei care trăiesc, zi de zi, consecințele acestor decizii’, au transmis elevii.
Profesorii au fost primiți, după protestul de marți, de primarul Kereskenyi Gabor, care le-a spus că, deocamdată, este doar o propunere de comasare.
‘Problema comasării celor patru instituții nu este una nouă. Aceasta a mai fost discutată și în anii precendenți, a revenit în actualitate odată cu apariția ordinului 6.636/2025. Sigur că acestea sunt toate cu peste 500 de elevi și nu e nevoie să fie comasate, însă știm că există doar pe hârtie. Migrația elevilor este una continuă către alte unități școlare. Am propus comasarea deoarece, personal, și cu colegii, nu am observat nicio schimbare în bine, chiar dacă există tendința de a ascunde lucrurile sub preș. Știm cu toții rezultatele de la Bac, problema este că nici nu prea avem meseriași’, a declarat Kereskenyi. AGERPRES/(AS – redactor: Gheorghe Pietrar, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)
