Lansarea monedei aniversare dedicată celor 80 de ani de existență ai Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureș de către Banca Națională a României consfințește locul acesteia în patrimoniul academic și cultural al României, susține rectorul Leonard Azamfirei.
‘Banca Națională a României a lansat, astăzi, într-o emisiune numismatică specială, moneda aniversară dedicată celor 80 de ani de existență ai Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureș. Realizată într-o execuție deosebită, moneda surprinde simbolurile fundamentale ale educației medicale și ale cercetării științifice, precum și imaginea clădirii istorice a universității — un reper academic ce continuă să inspire generații de studenți, cadre didactice și cercetători. Gestul Băncii Naționale a României de a dedica o emisiune numismatică aniversară universității noastre consfințește locul UMFST în patrimoniul academic și cultural al României’, a arătat, vineri, rectorul UMFST Târgu Mureș, Leonard Azamfirei, într-o postare pe Facebook.

Banca Națională a României a precizat, pe site-ul propriu, că începând cu data de 17 noiembrie 2025, lansează în circuitul numismatic o monedă din tombac cuprat cu tema ‘Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureș – 80 de ani de la înființare’.
‘Aversul monedei redă o compoziție care conține simboluri ale mediului universitar, inscripția ‘ROMANIA’ în arc de cerc, valoarea nominală ‘1 LEU’, stema României și anul de emisiune ‘2025’. Reversul monedei prezintă inscripția circulară ‘UNIVERSITATEA DE MEDICINA, FARMACIE, STIINTE SI TEHNOLOGIE ‘GEORGE EMIL PALADE’ DIN TARGU MURES’, anul înființării acesteia ‘1945’ și o imagine a clădirii Universității. Monedele din tombac cuprat sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și sunt încastrate în pliante de prezentare, introduse în mape cartonate. Tirajul maxim pentru moneda din tombac cuprat este de 5.000 piese. Prețul de vânzare pentru moneda din tombac cuprat este de 260,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv pliantul de prezentare și mapa cartonată. Monedele din tombac cuprat cu tema ‘Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureș – 80 de ani de la înființare’ au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României’, a precizat Banca Națională a României pe site-ul propriu. AGERPRES/(AS – redactor: Dorina Matiș, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – [email protected].
