O nouă serie de 125 de elevi participă în acest an școlar la proiectul INSERT, derulat de Inspectoratul Școlar Județean Harghita și finanțat din fonduri europene, având posibilitatea să-și dezvolte competențele prin stagii de practică și instruire orientată spre dezvoltare durabilă.
Potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de managerul proiectului, inspectorul școlar general adjunct Cristinel Glodeanu, prima serie, desfășurată între ianuarie și august 2025, a implicat 140 de elevi din clasa a XII-a, de la Liceul Tehnologic ”Joannes Kajoni” din Miercurea-Ciuc și de la Colegiul Tehnic ”Batthyány Ignác” din Gheorgheni.
Activitățile au inclus stagii de practică, seminarii de dezvoltare durabilă și ateliere demonstrative.
La final, 139 de elevi au obținut certificarea profesională de nivel IV, iar jumătate dintre aceștia și-au continuat studiile în învățământul superior.
De asemenea, aproape 22% din elevi s-au angajat, fie în țară, fie în străinătate, ”ceea ce arată nu doar nevoia de forță de muncă calificată ci și pregătirea socio-profesională adaptată nevoilor pieței și maturitatea cu care elevii își construiesc viitorul”.
Proiectul INSERT este cofinanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027 și urmărește îmbunătățirea calității, accesibilității și relevanței învățământului profesional și tehnic, prin optimizarea stagiilor de practică și promovarea instruirii practice în perspectiva dezvoltării durabile.
Acesta pune accent pe organizarea de stagii de practică la agenți economici, îndrumarea în carieră, dar și derularea unor acțiuni de promovare a dezvoltării durabile și a locurilor de muncă verzi.
Proiectul continuă și în acest an școlar, iar noua serie de elevi va beneficia de aceleași tipuri de activități ca și elevii primei serii.
Inspectorul școlar general adjunct, Cristinel Glodeanu, a declarat pentru AGERPRES că ISJ Harghita urmărește, la fiecare apel de proiecte, atragerea de fonduri europene destinate sprijinirii elevilor, beneficiarii direcți ai acestor inițiative.
”Prin implicarea elevilor în astfel de proiecte europene se creează o punte de trecere între școală și piața muncii, oferindu-le consiliere în carieră și stagii de practică prin care dobândesc cunoștințe valoroase pentru dezvoltarea lor profesională. Ne concentrăm pe elaborarea de proiecte educaționale destinate diverselor grupuri țintă de elevi, atât celor din învățământul profesional și liceal tehnologic, cât și celor care au părăsit școala de cel puțin patru ani. Prin programul ‘A doua șansă’, am urmărit să oferim sprijin real acestor elevi, ajutându-i să dobândească noi cunoștințe și abilități necesare pentru a-și găsi un loc de muncă potrivit calificării lor profesionale”, a declarat Cristinel Glodeanu. AGERPRES/ (AS, redactor: Gina Ștefan, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: portal.eduhr.ro
