Schimbare majoră în educație: liceele vor putea crea propriile programe de studiu. Anunțul lui Daniel David

7 noiembrie 2025

Ministerul Educației a lansat un program național prin care liceele vor putea testa propriile modele de studiu și „inovații educaționale”, inclusiv noi planuri-cadru adaptate nevoilor elevilor. Măsura marchează un pas important spre descentralizarea sistemului, spune ministrul Daniel David, care își dorește „școli pentru copii”, nu pentru birocrație. Liceele interesate se pot înscrie până la începutul anului viitor, iar proiectele selectate vor fi derulate timp de cinci ani, în toate formele de învățământ, de la clase bilingve până la licee speciale.

Potrivit Ministerului Educaţiei, liceele de stat, particulare sau confesionale se pot înscrie în program până la 5 ianuarie 2026, cu condiţia ca unităţile respective să funcţioneze în forma de învăţământ cu frecvenţă la zi. Sunt eligibile şi liceele cu predare în limbile minorităţilor naţionale, clasele cu studiu intensiv sau bilingv, unităţile care funcţionează în baza unor acorduri guvernamentale, liceele speciale şi cele care implementează alternative educaţionale.

Intervenţiile-pilot pot fi adoptate şi adaptate pentru toate filierele, profilurile şi specializările sau calificările profesionale existente într-o unitate de învăţământ, ori doar pentru o parte selectată a acestora — inclusiv pentru anumite clase cu acelaşi profil sau aceeaşi specializare.

„Facem un pas important în zona de descentralizare în învăţământul preuniversitar şi sper să avem cât mai mulţi directori care să-şi dorească să facă pasul acesta, testând inovaţii educaţionale şi noi modele curriculare. Avem planuri-cadru noi deja aprobate, însă dăm şcolilor posibilitatea să inoveze şi să flexibilizeze mai mult oferta proprie, fiind parte din acest program. Avem nevoie să intrăm în logica «şcolii pentru copii», iar această pilotare este una dintre modalităţile prin care putem să dăm sens real şcolii, printr-o arhitectură curriculară care să răspundă particularităţilor copiilor pe care îi are şi să avem şcoli adaptate lumii acesteia, prin flexibilitatea pe care o poate oferi această pilotare”, a declarat ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David.

Programul, care are o durată maximă a intervenţiilor-pilot de cinci ani, îşi propune experimentarea unui nou model de curriculum naţional, structurat pe opţiuni orizontale echivalente, care urmăresc aceleaşi finalităţi ale nivelului liceal. Totodată, vizează susţinerea unor mecanisme de testare, pilotare şi evaluare a intervenţiilor curriculare, precum şi pilotarea unor noi modele de management educaţional descentralizat.

Potrivit Ministerului Educaţiei, durata minimă a pilotării este de cinci ani, iar termenul limită pentru înscrierea liceelor care vor fi selectate este 15 ianuarie 2026.

Toate propunerile trebuie să respecte drepturile elevilor înmatriculaţi în unităţile-pilot şi prevederile Statutului elevului: accesul la educaţie, evaluare, transfer, participare la evaluări şi examene naţionale, precizează Ministerul Educaţiei.

Editor : Ș.A.

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.