”De aceea, vă spun: sunteți chemați să fiți truth-speakers e peace-makers, oameni de cuvânt și constructori de pace. Implicați-vă colegii în căutarea adevărului și cultivarea păcii”, a spus papa Leon XIV joi, 30 octombrie a.c., în Aula Paul al VI-lea din Cetatea Vaticanului, studenților prezenți pentru Jubileul lumii educației. El i-a îndemnat să lucreze pentru o societate mai bună prin educație, care este ”unul dintre cele mai frumoase și puternice instrumente pentru schimbarea lumii”.
Vatican News – 30 octombrie 2025
Continuând seria de evenimente de o săptămână dedicate Jubileului lumii educației, papa Leon al XIV-lea s-a întâlnit joi, 30 octombrie a.c., cu studenții în Aula Paul al VI-lea din Cetatea Vaticanului. Și-a început discursul exprimându-și bucuria, deoarece și-a amintit de timpul petrecut predând matematică: ”Am așteptat acest moment cu mare emoție”, prezența voastră ”îmi amintește de anii în care predam matematică tinerilor plini de viață ca și voi”.
Papa a amintit mai întâi exemplul studentului italian recent canonizat, Pier Giorgio Frassati, și de două dintre motto-urile sale: ”Aș dori să încep prin a-l aminti pe Pier Giorgio Frassati, un student italian care, după cum știți, a fost canonizat în acest An Jubiliar. Cu inima sa pasionată pentru Dumnezeu și pentru aproapele, acest tânăr sfânt a inventat două fraze pe care le repeta adesea, aproape ca un motto, el spunea: ”A trăi fără credință nu înseamnă a trăi, ci doar a supraviețui” și din nou: ”Spre înălțimi”. Acestea sunt afirmații foarte adevărate și încurajatoare. Și vouă, așadar, vă spun: aveți curajul să trăiți pe deplin”.
O societate mai bună
”Această dorință este puterea voastră și exprimă în mod potrivit angajamentul tinerilor care își doresc o societate mai bună”, a mai spus pontiful, ”una în care refuză să rămână spectatori. Vă încurajez, așadar, să tindeți constant ”spre înălțimi”, aprinzând farul speranței în orele întunecate ale istoriei. Cât de minunat ar fi dacă, într-o zi, generația voastră ar fi recunoscută drept ”generația plus”, amintită pentru impulsul pe care îl veți putea da Bisericii și lumii. Acesta, dragi tineri, nu poate rămâne visul unei singure persoane: să ne unim pentru a-l realiza, mărturisind împreună bucuria de a crede în Isus Cristos. Cum putem face asta? Răspunsul este esențial: prin educație, unul dintre cele mai frumoase și puternice instrumente pentru a schimba lumea”.
Pactul Global privind Educația
Sfântul Părinte a amintit cum predecesorul său, papa Francisc, a inițiat proiectul Pactului Global privind Educația, dedicat implicării generațiilor tinere în fraternitatea globală. El le-a reamintit studenților prezenți că nu sunt simpli destinatari ai educației, ”ci protagoniști ai acesteia”: Acum cinci ani, a continuat pontiful, ”îndrăgitul papă Francisc a lansat marele proiect al Pactului Global privind Educația, o alianță a tuturor celor care, în diverse funcții, lucrează în domeniile educației și culturii, pentru a implica generațiile tinere într-o fraternitate universală. Într-adevăr, nu sunteți doar destinatarii educației, ci și protagoniștii acesteia. De aceea, astăzi vă cer să vă uniți forțele pentru a inaugura o nouă eră a educației, în care toți – tineri și adulți – să devenim mărturisitori credibili ai adevărului și păcii. Astfel, vă spun: sunteți chemați să fiți truth-speakers e peace-makers, oameni de cuvânt și constructori de pace. Implicați-vă colegii în căutarea adevărului și cultivarea păcii, exprimând aceste două pasiuni cu viața voastră, cu cuvintele și cu acțiunile zilnice”.
Constelații educaționale
În acest sens, a evidențiat papa Leon, ”unesc la exemplul sfântului Pier Giorgio Frassati, o reflecție a sfântului John Henry Newman, un sfânt cercetător care va fi proclamat în curând Învățător al Bisericii. Cunoștința se multiplică atunci când este împărtășită, spunea el, și că în conversația minților se aprinde flacăra adevărului. Astfel, adevărata pace se naște atunci când multe vieți, precum stelele, se unesc și formează un desen. Împreună putem forma constelații educaționale care să ghideze calea viitoare”.
Stele care indică direcția
”Ca fost profesor de matematică și fizică”, a mai spus Sfântul Părinte, ”permiteți-mi să fac câteva calcule împreună cu voi. Poate că aveți un examen la matematică în curând? Să vedem… Știți câte stele există în universul observabil? Este un număr uluitor și minunat: un sextilion de stele – un 1 urmat de 21 de zerouri! Dacă le-am împărți între cei 8 miliarde de locuitori ai Pământului, fiecare persoană ar avea sute de miliarde de stele. Cu ochiul liber, în nopțile senine, putem vedea aproximativ cinci mii. Chiar dacă există trilioane de stele, vedem doar constelațiile cele mai apropiate: totuși, acestea ne indică o direcție, la fel ca atunci când se navighează pe mare. Călătorii și-au găsit întotdeauna traseul în stele. Marinarii au urmat Steaua Polară; polinezienii au traversat oceanul memorând hărți stelare. Potrivit fermierilor andini, pe care i-am întâlnit ca misionar în Peru, cerul este o carte deschisă care marchează anotimpurile semănatului, tunderii și ciclurile vieții. Chiar și magii au urmat o stea pentru a ajunge la Betleem și a-l adora pe Pruncul Isus. La fel ca ei, și voi aveți stele călăuzitoare: părinți, profesori, preoți, prieteni buni – busole ca să nu vă pierdeți în evenimentele fericite și triste ale vieții. Ca și ei, sunteți chemați să deveniți mărturisitori strălucitori pentru cei din jur. Dar, așa cum am spus, o stea singură rămâne un punct izolat. Când se unește cu altele formează o constelație, precum Crucea Sudului. La fel și voi: fiecare este o stea și împreună sunteți chemați să orientați viitorul. Educația unește oamenii în comunități vii și organizează ideile în constelații pline de sens. Educația ne învață să privim în sus, tot mai sus. Când Galileo Galilei și-a îndreptat telescopul spre cer, a descoperit lumi noi: lunile lui Jupiter, munții Lunii. Aceasta este educația: un telescop care vă permite să priviți dincolo, să descoperiți ceea ce nu ați vedea singuri”.
Trei provocări educaționale
”Dragi tineri”, a subliniat papa, ”voi înșivă ați sugerat prima dintre noile provocări care ne angajează în Pactul nostru Educațional Global, exprimând o dorință puternică și clară, ați spus: ”Ajutați-ne în educarea vieții interioare”. Am fost cu adevărat impresionat de această cerere. Nu este suficient să avem o mare cunoaștere dacă nu știm cine suntem și care este sensul vieții. Fără tăcere, fără ascultare, fără rugăciune, chiar și stelele se sting. Putem cunoaște multe despre lume și ignora propria inimă: și voi ați simțit poate acel sentiment de gol, de neliniște care nu lasă în pace. A doua dintre noile provocări educaționale este un angajament cu care ne confruntăm în fiecare zi, unul în care voi sunteți maeștri: educația digitală. Trăiți în cadrul ei, iar aceasta nu este un lucru rău: există oportunități enorme de studiu și comunicare. Dar nu lăsați algoritmul să vă scrie povestea! Fiți voi autorii: folosiți tehnologia cu înțelepciune, dar nu lăsați tehnologia să vă folosească. Inteligența artificială este, de asemenea, o mare noutate – una dintre ”rerum novarum”, adică dintre lucrurile noi – ale timpului nostru. Totuși, nu este suficient să fim ”inteligenți” în realitățile virtuale; trebuie să fim umani cu ceilalți, cultivând inteligența emoțională, spirituală, socială și ecologică. De aceea, vă spun: educați-vă pentru a umaniza lumea digitală, construind-o ca un spațiu de comuniune și creativitate, nu ca o cușcă în care să vă închideți, nu o dependență sau o evadare. În loc să fiți turiști ai internetului, fiți profeți în lumea digitală! În acest sens, avem în fața noastră un exemplu de sfințenie foarte actual: sfântul Carol Acutis. Un tânăr care nu a devenit sclavul internetului, ci l-a folosit cu pricepere în scopuri bune. Sfântul Carol și-a unit credința puternică cu pasiunea pentru informatică, creând un site web despre miracolele euharistice, făcând astfel din internet un instrument de evanghelizare. Inițiativa sa ne învață că tehnologia digitală este educativă atunci când nu ne închide în noi înșine, ci ne deschide către ceilalți: când nu te pune pe tine în centru, ci te conectează cu Dumnezeu și cu ceilalți. Dragilor, am ajuns în final la a treia nouă mare provocare pe care v-o încredințez astăzi, care se află în centrul noului Pact Global privind Educația: educația la pace. Vedeți clar cum viitorul nostru este amenințat de război și de ura care despart popoarele. Poate fi schimbat acest viitor? Cu siguranță! Cum? Cu o educație pentru pace care este dezarmată și dezarmantă. Nu este suficient să reducem la tăcere armele: trebuie să dezarmăm inimile, renunțând la orice violență și vulgaritate. În acest fel, o educație dezarmată și dezarmantă creează egalitate și creștere pentru toți, recunoscând demnitatea egală a fiecărui băiat și fată, fără a-i împărți vreodată pe tineri în câțiva privilegiați care au acces la școli foarte scumpe și mulți care nu au acces la educație. Cu mare încredere în voi, vă invit să fiți făcători de pace în primul rând acolo unde trăiți, în familiile voastre, la școală, în sport și printre prieteni, mergând în întâmpinarea celor care provin din alte culturi”.
În încheiere, a îndemnat papa Leon al XIV-lea, ”să nu vă ațintiți privirea spre stelele căzătoare, cărora le sunt încredințate dorințe fragile. Priviți și mai sus, spre Isus Cristos, ”soarele dreptății” (cf. Luca 1,78), care vă va călăuzi mereu pe cărările vieții”.
