Explozie în Capitală/ISMB: Elevii și personalul Liceului ‘Dimitrie Bolintineanu’ au fost evacuați în siguranță

17 octombrie 2025

Explozie în Capitală/ISMB: Elevii și personalul Liceului ‘Dimitrie Bolintineanu’ au fost evacuați în siguranță


Imagine din galeria Agerpres

Elevii și personalul Liceului ‘Dimitrie Bolintineanu’ au fost evacuați în siguranță în urma exploziei care a avut loc vineri dimineață în Sectorul 5, conform procedurilor pentru situații de urgență, a informat Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Potrivit ISMB, elevii care ‘au suferit răni ușoare’ au primit îngrijiri medicale la sediul unității de învățământ și au fost ulterior preluați de către părinți.

‘Astăzi, 17 octombrie 2025, în urma unei posibile situații de risc generată de o explozie produsă la un bloc din apropierea Liceului Teoretic ‘Dimitrie Bolintineanu’ din București, clădirea unității de învățământ a fost evacuată preventiv, la recomandarea autorităților competente. Evacuarea s-a realizat ca urmare a pericolului de explozie, conform recomandării echipelor de intervenție de la ISU București-Ilfov sosite la fața locului. Elevii și personalul școlii au fost evacuați în siguranță, conform procedurilor pentru situații de urgență. Elevii care au suferit răni ușoare au primit îngrijiri medicale la sediul unității de învățământ și au fost ulterior preluați de către părinți. Autoritățile – ISU București-Ilfov, Poliția Capitalei și reprezentanți ai ISMB, ai Primăriei Sectorului 5 – se află la fața locului pentru a evalua situația’, a precizat sursa citată.

Inspectoratul Școlar al Municipiului București transmite că este în permanentă legătură cu conducerea unității de învățământ și cu autoritățile implicate, pentru a asigura protecția și sprijinul elevilor și personalului didactic.

Conform ISMB, activitatea școlii va fi reluată numai după confirmarea siguranței clădirii și finalizarea tuturor verificărilor tehnice. AGERPRES/(AS-redactor: Roberto Stan, editor: Antonia Niță, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Citește și:

LIVE UPDATE Explozie puternică în Capitală; a fost activat Planul roșu de intervenție

Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

Afisari: 6

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – [email protected].


Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.