Profesorii au acces, după modelul altor state europene, la un ghid realizat de specialiști din cadrul Agenției Naționale pentru Politici și Coordonare în domeniul Drogurilor și al Adicțiilor (ANPCDDA), împreună cu cei din Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Sunt prezentate atât metode și principii pe care cadrele didactice le vor putea aplica pentru a preveni consumul de substanțe sau alte comportamente adictive, cât şi metode eficiente prin care profesorii pot dezvolta, la nivelul familiei, abilități necesare prevenirii adicțiilor la adolescenți, după cum transmite MEC.
Dependenţa de droguri, alcool, jocuri de noroc şi chiar internet reprezintă „o ameninţare la adresa dezvoltării armonioase a copilului şi echilibrului familial” şi o problemă majoră a societăţii, care trebuie să vină în sprijinul copiilor şi tinerilor deveniţi consumatori. E necesară, spune ministrul educaţiei, Daniel David, „o abordare complexă”, pe mai multe planuri, respectiv „controlul fenomenului în afara şcolii (prin implicarea părinţilor şi a autorităţilor de ordine publică), prevenţie în şcoală (prin implicarea specialiştilor şi comunităţii şcolare) şi tratament de specialitate în şcoală şi în afara ei (prin implicarea specialiştilor, în colaborare cu diverse alte autorități și/sau prin angajament propriu)”.
Ca parte a acestei strategii, ANPCDDA a lansat, în consultare cu MEC, două ghiduri metodologice de intervenție pentru prevenirea adicțiilor. Materialele sunt destinate cadrelor didactice, însă cel de-al doilea ghid este util mai ales părinţilor deoarece conţine informații specializate, de la definirea adicţiilor şi necesitatea prevenţiei, până la enumerarea etapelor dezvoltării copilului şi adolescentului.
Totodată, sunt detaliaţi factorii de risc în diverse forme de adicţii şi rolul părinţilor în prevenirea comportamentelor de consum. „Copiii și adolescenții sunt influențați nu doar de ceea ce aud acasă, ci mai ales de ceea ce văd și simt în relația cu părinții lor. Încrederea, siguranța emoțională și consecvența mesajelor familiale sunt elementele care pot face diferența între curiozitate și alegere conștientă.
Cercetările arată constant că adolescenții ai căror părinți discută deschis și regulat despre riscuri sunt de două ori mai puțin predispuși la experienţe cu substanțe. Comunicarea timpurie și sinceră creează o bază solidă pentru deciziile viitoare”, transmit specialiştii. Tot în al doilea ghid sunt prezentate semnele de consum şi sfaturi în ceea ce priveşte reacţia părinţilor în momentul când le observă.
Primul ghid prevede atât principii de intervenție educațională, cât și de educație preventivă, în funcție de vârsta elevilor. Ghidul conține și recomandări metodologice pentru discuțiile de grup sau mecanisme ale dependenței în perioada adolescenței. „(…) Cadrele didactice vor avea la îndemână informații practice în baza cărora pot discuta atât cu copiii, diferențiat pe vârste, cât și cu părinții, despre consumul de substanțe, înțelegând totodată și ce înseamnă comportamentul adictiv. De asemenea, familia are acum o primă resursă pentru a înțelege cum putem să intervenim acasă. (…) Dacă vrem ca tinerii noștri să se dezvolte sănătos, trebuie să consolidăm parteneriatul familie-școală-comunitate locală”, a transmis președintele ANPCDDA, Rareș Petru Achiriloaie, citat de edu.ro.
Ghidurile vor ajunge în şcoli în cel mai scurt timp, însă pot fi consultate şi pe internet de către profesori şi părinţi. (O.N.)
