Sindicatele din educație contestă diminuările salariale din luna septembrie

15 octombrie 2025

Liderii sindicali acuză un nou mod de calcul al sporurilor, contrar deciziilor instanței.

Sindicatele din educație contestă diminuările salariale din luna septembrie
Foto: Pexels

Articol editat de cristina.rusu,
15 octombrie 2025, 10:28

Sindicatele din educație cer explicații din partea ministerului de resort, cu privire la diminuările salariale înregistrate în luna septembrie.

 

Potrivit liderului Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământ, Laviniu Lăcustă, luna trecută, profesorii au constatat reduceri ale veniturilor cu 50 și chiar 150 de lei, din cauza modului în care a fost calculat salariul de bază, la care se aplică sporul de suprasolicitare neuropsihică.

Laviniu Lăcustă susține că modificările nu au bază legală și contravin unor decizii judecătorești definitive, care includ dirigenția, gradația de merit și sporul pentru învățământ special în salariul de bază:

Sunt sume care rezultă dintr-un nou mod de calcul al sporului de neuropsihic. Acest spor a fost calculat cel puțin în ultimii patru ani și în urma unor hotărâri judecătorești pe care le-am derulat chiar la nivel național, la Înalta Curte de Justiție și Casație, care a confirmat stabilirea conceptului de salariu de bază, în sensul în care în acesta intră și dirigenția și gradația de merit, ca și acel spor de învățământ special acolo unde este cazul. De exemplu, cei care nu au dirigenție și gradație de merit, nu au nicio diminuare a salariului, ceea ce confirmă, în opinia noastră, faptul că vorbim de un nou mod de calcul al salariul de bază.

De cealaltă parte, Ministerul Educației susține că nu este vorba de o diminuare a salariilor profesorilor, ci de un calcul unitar al sporului de suprasolicitare neuropsihică.

Verificările realizate de Curtea de Conturi au evidențiat că acesta era acordat greșit, fiind calculat inclusiv peste alte sporuri, ca gradația de merit sau dirigenția.

 

RADOR RADIO ROMÂNIA

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebookX și instagram.



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.