Sursa foto: Federatia Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”
Angajații din Educație au pichetat astăzi Ministerul Finanțelor. Sindicatele au protestat față de decizia Guvernului de a amâna până anul viitor plata drepturilor salariale obținute în instanță de către cadrele didactice. Este vorba despre plăți care au fost eșalonate, iar una dintre tranșe urma să fie plătită odată cu salariul pe luna septembrie.
Liderul Federației „Spiru Haret”, Marius Nistor: „Aici avem ministerul celor care au jegmănit Educația, Ministerul de Finanțe”
„Aici avem ministerul celor care au jegmănit Educația, Ministerul de Finanțe. Domnul Nazare poate n-are timp de noi, poate o fi surd și nu este interesat de ce spunem noi aici. Este a doua oară în acest an, domnule Nazare, când retrageți banii pentru hotărârile judecătorești câștigate de colegii noștri din învățământul preuniversitar. Haideți să strigăm, într-un glas, un singur lucru: rușine”, afirmă liderul Federației „Spiru Haret”, Marius Nistor.
Protestul a fost organizat de cele două mari federații sindicale din educație: FSLI și Federația „Spiru Haret”.
