Sibiu: Aproape 50 de studenți au protestat – liderul avertizează că anul universitar nu poate începe așa

Aproape 50 de studenți au protestat luni, în Piața Mare din centrul istoric al municipiul Sibiu, cerând burse mai mari și mai multe în principal, în timp ce liderul lor, Ionel Bălan, avertizează că anul universitar nu poate începe așa, ci este nevoie de un dialog cu reprezentanții Guvernului.
‘Azi protestăm împotriva măsurilor de austeritate. Sunt mai puține burse, transportul feroviar este limitat în momentul de față. Cumva este un semn de solidaritate pentru toți studenții, indiferent că suntem la taxă sau la buget. Măsurile acestea care au fost adoptate nu au fost printr-o consultație cu studenții și asta este una din nemulțumirile noastre, legate de măsurile de austeritate. (…) La fel suntem foarte supărați că primul ministru nu vrea să avem o discuție, ministrul Educației a venit, am discutat cu dânsul. (…) Noi am avut o discuție cu conducerea universității (…) și ei cumva sunt în asentiment cu noi’, a declarat, pentru AGERPRES, liderul studenților sibieni, Ionel Bălan.
Acesta a precizat că nu se poate începe anul universitar așa, fără un dialog cu ministrul Educației.
‘Eu zic că nu îl începem așa. Noi sperăm că să îl începem cu un dialog măcar cu ministrul, dacă nu, protestele vor continua și o să ieșim înapoi în stradă’, a spus Ionel Bălan.
Studenții care au protestat au scandat: ‘Jos mâna de pe burse, nu tăiați din burse!’. Pe pancarte au scris: ‘Nu suntem indiferenți, noi suntem studenți’, ‘Educația nu este doar pentru cei cu bani’, ‘Câte burse poți face dintr-un salariu de ministru?’, ‘Vă este frică de un popor educat’. AGERPRES/(AS-redactor: Isabela Paulescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
Afisari: 7
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – [email protected].
