
Ieri, Consiliul Judeţean Harghita s-a întrunit în şedinţă extraordinară, cu două puncte pe ordinea de zi, alte două pe supliment.
Cele două puncte de pe ordinea de zi vizau darea în administrare a unor microbuze electrice şcolare. Două dintre acestea, de 16+1 locuri, au fost pentru şcolile speciale: Şcoala Profesională „Szent Anna” din Miercurea-Ciuc şi pentru şcoala specială din Bilbor – Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă.
Al doilea punct a vizat trecerea în administrarea municipiului Miercurea-Ciuc a unui microbuz electric de 16+1 locuri şi 3 cu 8+1 locuri. „Aşa am putea spune că am dat în folosinţă microbuzele necesare pentru fiecare şcoală”, spunea Bíró Barna-Botond, preşedintele CJ Harghita.
Toate cele 5 microbuze au fost achiziţionate de CJ în cadrul proiectului „Achiziţionarea de microbuze verzi pentru elevii din judeţul Harghita”, finanţat prin PNRR.
Un prim punct de pe supliment viza exproprierea unor terenuri din Sâncrăieni în vederea dezvoltării infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţ, proiect al Harvíz SA. Este vorba de 4 terenuri cu o suprafaţă totală afectată de expropriere de 3.609 mp. Bíró Barna-Botond arăta că procesul de expropriere a fost început în luna iunie.
Al doilea punct a vizat repartizarea sumei de 6% din impozitul pe venit pentru două localităţi: Avrămeşti (150.000 de lei pentru reparaţii curente la DC 46C) şi Căpâlniţa (70.000 de lei pentru reabilitarea şi modernizarea gardului şi a terenului de sport al Şcolii Gimnaziale Kriza János). (L.C.)