Tururi culturale și ateliere de educație muzeală dedicate persoanelor vulnerabile, la Muzeul Național de Istorie a României – Radio Bucuresti FM – Radio Muzica Live Online

19 septembrie 2025
Tururi culturale și ateliere de educație muzeală dedicate persoanelor vulnerabile, la Muzeul Național de Istorie a României
Foto: Muzeul Național de Istorie a României/ Facebook

Articol de bucurestifm,
18 septembrie 2025, 15:32

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) va organiza, în perioada 24-26 septembrie, o serie de activități dedicate accesibilizării și incluziunii sociale, în cadrul proiectului european Inclusion and Education for Vulnerable persons (InSEVE). Evenimentele includ tururi culturale, ateliere de educație muzeală și un laborator creativ, toate adresate persoanelor vulnerabile, dar și profesioniștilor din domeniul cultural și reprezentanților organizațiilor de profil.

Programul activităților:

Miercuri, 24 septembrie, ora 11:00 – tur ghidat în cadrul expoziției tactile „la îndeMână” de la sediul MNIR, prezentarea proiectului InSEVE și brainstorming privind accesibilizarea expozițiilor muzeului.

Joi, 25 septembrie, orele 10:30-14:00 – ateliere de educație muzeală cu activități practice și incluzive: „Povestea Gânditorului de la Cernavodă și a perechii sale” (atelier de storytelling și modelaj în lut) și „Clipe din istorie” (atelier senzorial).

Vineri, 26 septembrie, ora 11:00 – Creative Lab&Hub, dedicat accesibilizării patrimoniului cultural.

Proiectul InSEVE este finanțat prin programul Erasmus Plus – Educația Adulților, parteneriate la scară mică, cu suma de 60.000 de euro. El este implementat de MNIR în parteneriat cu DOMSPAIN SLU (Reus, Spania) și Kotsanas Museum of Ancient Greek Technology (Atena, Grecia).

În perioada următoare, proiectul va include și o conferință online despre programele de educație muzeală și incluziune (noiembrie 2025), precum și publicarea unui buletin informativ (martie 2026).

Participarea la activități este gratuită. Persoanele cu oportunități reduse sunt încurajate să se înscrie, având prioritate în procesul de selecție. MNIR subliniază că egalitatea de șanse și echilibrul de gen sunt principii fundamentale ale proiectului.



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.