Școala Gimnazială Bârghiș derulează astăzi, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu și al Primăriei comunei Bârghiș, proiectul educațional și cultural intitulat „Popas cultural”.
Numele proiectului a pornit de la ideea unui repaus pentru comunitate – o oprire simbolică din ritmul cotidian, pentru a celebra împreună cultura, educația și oamenii locului.
Obiectivele proiectului:
•aducerea comunității împreună în jurul valorilor culturale și educaționale;
•promovarea patrimoniului local, a tradițiilor și a creativității;
•consolidarea legăturii dintre școală, familie și comunitate;
•crearea de contexte autentice de învățare și exprimare pentru copii și tineri.
„Pe de o parte, proiectul se adresează elevilor Școlii Gimnaziale Bârghiș, care au ocazia de a învăța altfel – prin experiențe directe, prin ateliere și activități practice.

La un nivel mai larg, proiectul se deschide către profesori, părinți și întreaga comunitate a comunei Bârghiș, pentru că adevărata valoare a educației se vede atunci când ea devine punte între generații și catalizator al unității comunității.
Evenimentul va include ateliere interactive pentru copii și tineri, un fotocorner tematic, o expoziție cu lucrări și, la final, un foc de tabără însoțit de cântece la chitară – simbol al unității și al bucuriei de a fi împreună.
Partenerii noștri – Villa Abbatis, Colinele Transilvaniei și Palatul Copiilor – dau forță acestui proiect și contribuie la îmbinarea educației cu frumusețea naturii și a culturii locale.
„Popas cultural” este mai mult decât un eveniment: este o experiență comună, o sărbătoare a comunității, prin care redescoperim bucuria de a învăța și de a fi împreună. Ne dorim ca acest proiect să devină o tradiție, un reper cultural și educațional pentru comuna Bârghiș.
Echipa de proiect este formată din profesorii Puian Sorina-Adriana, Stanciu Adriana, Dimitriu Mihaela-Doina, Sîmpălean Daniela și Enciu Ruxandra”, au transmis organizatorii.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.