Cluj: UBB lansează primul fond endowment din mediul universitar românesc pentru sprijinirea excelenței
Universitatea ”Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca anunță constituirea, în premieră în spațiul academic românesc, a unui fond de tip endowment, un mecanism financiar strategic, menit să sprijine excelența academică și să asigure sustenabilitatea proiectelor universitare pe termen lung.
”Fondul de tip endowment este o practică consacrată la nivel internațional, utilizată de cele mai prestigioase universități din lume, care presupune atragerea de donații/resurse financiare și investirea lor responsabilă, în vederea generării unor venituri suplimentare constante și predictibile. Aceste venituri vor fi utilizate pentru finanțarea cercetării și inovării, contribuind în mod direct la consolidarea misiunii universității”, se arată într-un comunicat trimis luni de UBB.
Potrivit sursei citate, inițiativa exprimă viziunea strategică a UBB privind rolul esențial pe care o universitate world-class trebuie să și-l asume într-un context internațional competitiv: acela de a dezvolta instrumente financiare moderne, capabile să susțină inovarea, excelența și impactul social.
”Crearea Fondului de tip endowment reprezintă o investiție strategică în dezvoltarea sustenabilă a UBB. Prin acest mecanism, universitatea își consolidează autonomia financiară, creează premisele pentru atragerea de noi surse de finanțare și își afirmă angajamentul față de o educație world-class”, a declarat, conform sursei citate, rectorul UBB, prof. univ. dr. Adrian Petrușel.
În acest fel, UBB arată că își reafirmă astfel statutul de instituție academică orientată spre viitor, capabilă să implementeze soluții financiare durabile și adaptabile, în sprijinul misiunii sale educaționale și de cercetare și că fondul de tip endowment devine un simbol al transparenței, al angajamentului pe termen lung și al parteneriatului autentic dintre universitate, mediul economic, alumni și întreaga societate. AGERPRES/ (AS-redactor: Marius Septimiu Avram, editor: Antonia Niță, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: Universitatea Babeş-Bolyai / Facebook.com
Afisari: 111
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – [email protected].