Cum se vor schimba evaluările naționale în clasele II, IV și VI. Anunțul ministrului Educației

17 septembrie 2025

În cadrul conferinței „Capitalul uman: Educația – stringența economiei”, Daniel David a declarat: „O schimbare pe care o țintim, sper să o pot aproba zilele acestea, se leagă de testările pe care le facem în clasele II-a, a IV-a. (…) Ele ar trebui să măsoare mai multe competențe”.

Noile evaluări vor pune accent pe aplicarea cunoștințelor în situații practice. Ministrul a precizat: „În aceste testări aș vrea să văd, pe lângă itemi clasici legați de programe, itemi în logica PISA. Adică folosirea conținuturilor în viața de zi cu zi”.

„Acestea sunt contribuții pe care le-am avut în aceste nouă luni în aceste testări din clasa a II-a, a IV-a și a VI-a va fi în aceeași logică”.

Aceste modificări vor fi implementate prin ordin de ministru în următoarele săptămâni. Scopul este de a oferi o imagine mai completă a competențelor elevilor.

Daniel David a subliniat importanța acestor evaluări: „Este un element de autocunoaștere pentru copil și aceste rezultate trebuie să se întoarcă după aceea la școală, să învețe școala cum stă în raport cu alte școli, să învețe profesorul, învățătorul, la gimnaziu – dirigintele cum stau copiii față de copiii din alte școli”.

Pe banii statului. Destinațiile exotice și cele mai costisitoare deplasări unde au fost parlamentarii în prima jumătate a lui 2025

Recomandări

Pe banii statului. Destinațiile exotice și cele mai costisitoare deplasări unde au fost parlamentarii în prima jumătate a lui 2025

Introducerea itemilor de tip PISA în evaluările naționale are ca scop familiarizarea elevilor cu acest tip de testare. 

„Antrenăm (copiii) să utilizeze conținutul la viața de zi cu zi și în clasa a IX-a îi testăm și copiii deja vor ști ce înseamnă itemi PISA, îmi asum acest lucru”, a explicat ministrul educației.

Testarea PISA 2025 a avut loc în perioada 12 mai – 9 iunie. 

Rezultatele obținute de elevii români în trecut au fost dezastruoase și ne-au plasat în coada clasamentului european.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Urmărește cel mai nou VIDEO

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.