Doar unul din cinci adulți români are studii universitare, arată cel mai recent raport OECD. Proporția este la jumătate față de media europeană, iar decalajele sociale și geografice continuă să limiteze accesul la educație.
Unul dintre principalele semnale de alarmă trase de OECD este nivelul scăzut al absolvenților de învățământ terțiar. În România, doar aproximativ 20% dintre adulții cu vârsta între 25 și 64 de ani au terminat o facultate sau un program echivalent, în timp ce media OECD depășește 40%. Situația este puțin mai bună în rândul tinerilor de 25–34 de ani, unde ponderea urcă la 23%, dar rămâne mult sub standardele europene, unde aproape unul din doi tineri finalizează studii superioare.
Raportul arată însă că diferența dintre cei care fac facultate și cei care nu reușesc să treacă de liceu este uriașă pe piața muncii. Peste 9 din 10 români cu studii universitare au un loc de muncă, comparativ cu mai puțin de jumătate dintre cei care nu au terminat liceul. În plus, veniturile celor cu diplomă de licență sunt, în medie, cu peste 40% mai mari decât ale celor rămași la un nivel inferior de educație.
Accesul la facultate rămâne însă puternic influențat de mediul de proveniență. Tinerii din mediul rural au șanse mult mai mici să ajungă în universități, iar istoricul educațional al familiei cântărește greu: copiii părinților fără studii superioare au mult mai puține posibilități de a-și depăși condiția. În lipsa unor programe flexibile – cum ar fi învățământul part-time sau la distanță, care sunt foarte puțin dezvoltate – mulți dintre cei care ar vrea să învețe în paralel cu munca sunt practic excluși din sistem.
Educația românească se bazează aproape exclusiv pe finanțare publică, în proporție de 96%, însă resursele sunt limitate comparativ cu investițiile pe care le fac alte țări OECD.
Programele vocaționale atrag încă un număr semnificativ de elevi, ceea ce arată că sistemul liceal rămâne puternic orientat spre formare profesională. Totuși, universitățile românești nu reușesc să atragă suficienți tineri și nici să reducă abandonul, iar decalajele sociale continuă să frâneze progresul.
Toate aceste analize vin în contextul în care România are ambiția declarată de a deveni membru al OECD. Procesul presupune respectarea unor standarde și condiționalități, iar rapoartele periodice privind educația, economia sau guvernanța reprezintă instrumente de monitorizare a progresului.
Profesorul universitar Gabriel Bădescu, de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, atrage atenția că datele OECD apar „la momentul cel mai potrivit: în acele câteva zile din an în care interesul românilor pentru educație atinge un maxim, odată cu începerea școlii”. Din păcate, spune acesta, interesul rămâne superficial și fără consecințe notabile asupra politicilor publice. „Noile informații confirmă încă o dată că România are probleme atât de cantitate, cât și de calitate în educație. Ele aduc nuanțe și actualizări care, într-o societate bazată pe dovezi, ar putea influența decisiv direcția politicilor. În realitate, însă, politicile educaționale reflectă mai degrabă raporturile de forță din societate, iar profesorii constituie una dintre categoriile profesionale cu cea mai redusă capacitate de influență. Sindicatele din educație, în loc să contribuie la soluții, ajung adesea să perpetueze problemele.”
Bădescu avertizează că rapoartele OECD din următorii ani vor surprinde consecințele măsurilor adoptate recent „în pofida tuturor datelor empirice solide”. În opinia sa, exemplul cel mai grăitor este situația profesorilor plătiți cu doar 22 de lei pentru o oră de predare, echivalent cu aproximativ 10 lei dacă se iau în calcul pregătirea lecției și deplasarea. În paralel, proporția cadrelor necalificate este deja mare și în creștere: matematică predată în loc de desen, fizică în loc de religie. „Trebuie să ne așteptăm nu doar la rapoarte OECD în care România se diferențiază negativ de toate celelalte state ale Uniunii Europene la tot mai mulți indicatori – abandon școlar, rezultate PISA, ponderea celor cu studii superioare, participarea adulților la cursuri de formare, discrepanțele rural-urban –, ci și la performanțe economice modeste și la ascensiunea unor politicieni demagogi”, conchide profesorul clujean.
Concluzia raportului este limpede: în România, studiile superioare aduc beneficii semnificative în materie de angajare și venituri, dar rămân un privilegiu accesibil prea puținora. Fără o strategie coerentă de extindere a accesului, diversificare a formelor de învățământ și creștere a investițiilor, decalajul față de media europeană și OECD riscă să se adâncească.