Ce spune Nicușor Dan despre sistemul de educație, pe fondul tensiunilor cu profesorii: „Mă refer la ce ajunge un copil după ce termină școala în sistemul românesc”

15 septembrie 2025
Ce spune Nicușor Dan despre sistemul de educație, pe fondul tensiunilor cu profesorii: „Mă refer la ce ajunge un copil după ce termină școala în sistemul românesc”

Protest al cadrelor didactice, în Piața Victoriei. FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele Nicușor Dan a declarat luni seară, la Antena 3 CNN, că este nemulțumit de rezultatele sistemului de educație, subliniind că problema nu ține doar de măsurile adoptate recent de Guvern, ci de ceea ce oferă școala românească la finalul ciclului de studii.

„Odată ce s-a decis că aceste măsuri vor fi luate, au fost luate înainte de 8 septembrie, când a început școala. Când am spus că sunt total nemulțumit, m-am referit la ce ajunge un copil după ce termină sistemul românesc de educație”, a spus Nicușor Dan.

Șeful statului a explicat că, în contextul presiunilor bugetare, Guvernul și sindicatele au avut poziții diferite privind reformele.

„Sub presiunea deficitului s-au luat niște măsuri. Sindicatele au o opinie, Guvernul are o opinie. Ca să reconciliez aceste opinii, în urma discuțiilor cu sindicatele am spus că o să revenim după două luni să vedem”, a adăugat președintele.

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat săptămâna trecută, miercuri, că nu este mulţumit de situaţia din educaţie şi că a promis liderilor sindicatelor din învăţământ că lucrurile vor fi evaluate potrivit cifrelor după două luni de la începerea anului şcolar.

„Îmi doresc, evident, ca fiecare dintre noi să pună interesul copiilor pe primul loc (…) Promisiunea mea a fost că vom evalua, cum am spus, cu cifrele pe masă, cu opinia tuturor părţilor implicate, după două luni de la începerea anului şcolar”, a spus şeful statului la TVR, potrivit Agerpres. 

Întrebat dacă este mulţumit de starea educaţiei, Nicuşor Dan a răspuns: „Nu sunt deloc mulţumit”. 

Preşedintele a primit lunea trecută reprezentanţii sindicatelor din educaţie pentru a discuta cu aceştia, în contextul în care prima zi de şcoală a debutat cu un amplu protest în Capitală.

Liderii sindicali din educație au anunțat, luni, la capătul a șase ore de miting și după discuții cu președintele Nicușor Dan, că protestele vor continua: „Profesorii nu vor renunța la presiune până când obiectivele nu vor fi atinse”. 

Pe 8 septembrie, în premieră în ultimii 35 de ani, prima zi de școală s-a desfășurat, în multe școli, fără festivități. Peste 10.000 de cadre didactice din toată țara au protestat, timp de aproximativ șase ore față de măsurile de austeritate din Educație.

Senatul a dezbătut luni, de la ora 16:00, o moțiune depusă de AUR împotriva ministrului Educației, Daniel David, pe care îl acuză că a promovat un pachet de măsuri cu consecinţe catastrofale asupra calităţii educaţiei şi asupra stabilităţii profesiei didactice.

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.