VIDEO David: Ministerul a învățat enorm din întregul proces prin care am închis capitolul de Educație la OCDE

13 septembrie 2025

Închiderea capitolului de Educație la OCDE a fost un proces în urma căruia ministerul a învățat enorm, sistemul românesc de educație a învățat enorm, a declarat ministrul Educației, Daniel David, marți, la evenimentul național de lansare a publicației ”OCDE Education at a Glance 2025 – EaG 2025”.


”Ministerul Educației și Cercetării are un interes puternic în aderarea României la OCDE. Am reușit atât în zona de educație, cât și în zona de cercetare să închidem, dacă vreți să le spunem, capitolele care ne privesc pe noi, ceea ce este un lucru foarte bun. Preocuparea pentru ceea ce se întâmplă în țările OCDE este un justificată în domeniile noastre, fiindcă noi avem de multe ori o mulțime de analize, o mulțime de date, dar așa cum spunea un vechi filozof, ceva nu este mare sau mic în sine, ci, totdeauna, depinde de cadrul de referință. Și adesea nu aveam un reflex suficient de puternic de a ne raporta diverse date, diverse analize la nivel național, la anumite repere, să vedem ce înseamnă, totuși, un anumit procent, ce înseamnă, totuși, o anumită medie”, a mai declarat Daniel David.

Pentru autoritățile române, a adăugat el, este important să se uite la practicile educaționale din țările OCDE în procesul de dezvoltare a sistemului național de educație.

”Dincolo de a folosi datele OCDE ca reper pentru ceea ce se întâmplă în țară, pentru noi este foarte important să ne uităm la practicile educaționale, practicile de cercetare, dacă vreți să vorbim mai general, dar, în această situație, practicile educaționale, astfel încât să ne putem dezvolta propriul sistem de educație. De aceea, Education at a Glance 2025 este o contribuție foarte importantă nu doar pentru OCDE, este un lucru foarte important și pentru România. Și așa cum am spus, în diverse contexte, în ultimele două luni, întotdeauna când te uiți la aceste practici cauți cele mai bune practici europene, cele mai bune practici OCDE, în această situație cele mai bune practici OCDE, numai că uneori trebuie să vezi și celelalte practici”, a explicat David.

Ministrul Educației a punctat că practicile educaționale trebuie adaptate și în contextul dat de criza fiscal-bugetară.

”Vedeți, suntem în situație de criză fiscal-bugetară, când ești într-o criză fiscal-bugetară nu mai poți întotdeauna să implementezi cele mai bune practici OCDE, dar este foarte important, dacă ești un ministru responsabil sau ești un decident responsabil, ca măsurile pe care le iei să se regăsească între reperele OCDE sau reperele europene, dacă vrem să ne raportăm și la un alt indicator, astfel încât țara, odată ce este ancorată în aceste instituții să poată să comunice, să schimbe date, să schimbe practici cu alte țări din aceste organizații”, a subliniat ministrul David.

Față de cele arătate, ministrul a punctat beneficiile aduse de procesul privind aderarea României la OCDE.

”Ca ministru nu pot spune decât faptul că întregul proces prin care am închis capitolul nostru de Educație la OCDE a fost un proces în care, uitându-mă și în documentele anterioare, înainte să fiu eu ministru, ministerul a învățat enorm, sistemul nostru a învățat enorm, iar acum, fiind acolo, uite că putem să beneficiem de aceste mecanisme. Și, încă o dată spun, lansarea acestui document Education at a Glance 2025 este important nu doar pentru OCDE, este un eveniment important și pentru țară”, a evidențiat Daniel David. AGERPRES/(A – redactor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea) 

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.