Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat că plata cu ora costa 2,7 miliarde lei anual, iar după modificarea normei didactice salariile profesorilor rămân neschimbate.
El a explicat că se schimbă faptul că în cadrul celor 40 de ore de lucru pe săptămână profesorii nu mai predau 18 ore pe săptămână, ci 20.
Daniel David a fost întrebat, sâmbătă, la Digi 24, despre modificarea normei didactice de la 18 la 20 de ore pe săptămână şi faptul că profesorii susţin că astfel le-a scăzut venitul deoarece orele suplimentare erau plătite mai bine.
„Suma pe un an era două miliarde 700 de milioane. Am pornit să implementăm aceste măsuri de criză fiscal-bugetară de la 30 de miliarde şi numai la plata cu ora aveam înainte de aceste măsuri două miliarde 700 de milioane. Salariul nu scade, timpul de lucru rămâne acelaşi, 40 de ore pe săptămână, doar că în cadrul celor 40 de ore nu mai predai 18 ore pe săptămână, predai 20”, a afirmat Daniel David.
El a mai fost întrebat câţi profesori titulari aveau şi plata cu ora.
„Sub jumătate, probabil 35 – 40%. Salariul a rămas acelaşi, iar pentru mine era o mare miză atunci când discutat despre implementarea unor măsuri fiscal-bugetare, eu ştiam că nu am în momentul respectiv că nu am banii respectivi pentru a acoperi salariile şi bursele până la sfârşitul anului, îmi lipseau aproximativ două miliarde de lei”, a explicat ministrul Educaţiei.
Ce a declarat Daniel David despre începutul de an școlar
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat că anul şcolar a început bine, în ciuda nemulţumirilor cadrelor didactice. El a menţionat că în prima zi de şcoală toţi copiii au fost primiţi în unităţile de învăţământ.
Chiar în prima de de școală, pe 8 septembrie, mii de profesori din întreaga țară au protestat în fața Guvernului și la Palatul Cotroceni, față de reformele din Educație. Cadrele didactice sunt nemulțumite de deciziile Executivului și i-au cerut ministrului demisia.
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Sursa: News.ro
Etichete:
Dată publicare:
13-09-2025 16:27
Articol recomandat de sport.ro