După o lună de presiuni sindicale, Guvernul le-a redat olimpicilor din sistemul preuniversitar bursele de merit, însă mulți elevi cu medii de peste 9,50 vor ieși de pe lista beneficiarilor.
În 6.000 de școli, cadrele didactice au fost chemate să-și exprime prin vot opțiunea în privința activităților din 8 septembrie. Părinții a trei milioane de preșcolari și elevi urmaresc cu emoție subiectul.
În ciuda recomandărilor insistente din partea liderilor sindicali, majoritatea școlilor i-au anunțat deja pe părinți, prin grupurile de WhatsApp și conturile din online, despre ”festivitatea de deschidere”, cu tot cu orele hotărâte pentru regăsirea elevilor mai mari cu profesorii lor și primirea celor mici de către educatori și învățători. Sunt doar câteva consilii de administrație care au transmis sec ”deschiderea anului”.
Dascălii unui liceu din Mioveni și-au surprins cei 1.500 de elevi, cu decizia unanimă ca luni să nu primească flori, dar nici să nu le împartă copiilor manualele cumpărate de părinți.
Iuliana Constantinescu, președintele Asociației de Părinți: ”Cea mai mare problemă este ce se va întâmpla dincolo de ziua de luni. Începem sau nu începem anul școlar? Vom primi copiii doar ca să-i supraveghem ca niște bone? Dacă nu vom face, cum vom recupera materia pierdută?”
Între timp, pe bancile liceului Jean Monnet au apărut baloane și cărți. Față de anul trecut, în prima zi a noului an școlar, vor fi aproape o sută de elevi în plus, ca urmare a creșterii numărului maxim de cursanți din clase.
Diana Răducanu, directorul liceului Jean Monnet: ”Nu vom avea aceeași bucurie sau același entuziasm pe care le aveam în anii școlari trecuți, cu ce s-a întâmplat peste vară din perspectiva profesorilor, dar mai ales cei mici trăiesc foarte intens prima zi de școală. Vom avea această deschidere.”
Între timp, Guvernul a schimbat iar criteriile de acordare a burselor. Câștigătorii olimpiadelor naționale și ai concursurilor școlare se califică și ei pentru burse de merit de 450 de lei, iar mamele minore vor fi susținute cu 700 de lei lunar.
Ioana Dogioiu, purtător de cuvânt: ”Le încurajez să revină la școală, ceea ce este foarte important pentru viitorul lor. Acesta este motivul pentru care există aceste burse și pentru care guvernul a luat această decizie, nu pentru a încuraja natalitatea la vârste foarte mici.”
Structura anului școlar nu suferă schimbări. Sunt 5 module, însă începerea a două dintre ele este la alegerea inspectoratelor. Sunt și 5 vacanțe, din care una fixată tot de inspectorate, după consultări cu profesorii și părinții.
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Articol recomandat de sport.ro