Şcoala începe luni sub semnul protestelor

5 septembrie 2025

Sindicatele din educaţie îi îndeamnă pe profesori să boicoteze debutul anului şcolar 2025-2026 şi le cer să rămână uniţi, solicitând, totodată, guvernanţilor să abroge Legea 141/2025. „Nu ne vom opri”, ameninţă sindicaliştii. În replică, ministrul Daniel David a spus că „este aproape imposibil” să fie abrogate măsurile fiscal-bugetare luate în sistemul de învăţământ în luna iulie, iar în ceea ce priveşte demisia Guvernului, aceasta este „foarte puţin probabilă”. În ceea ce priveşte deschiderea noului an şcolar, demnitarul a precizat că „școlile vor fi deschise luni, iar elevii vor fi primiți la cursuri”.

Anul şcolar 2025-2026 debutează luni, 8 septembrie, sub presiunea unor decizii guvernamentale luate împotriva voinţei cadrelor didactice şi a beneficiarilor direcţi ai învăţării: diminuarea remuneraţiei la plata cu ora, tăierea unor sporuri, comasarea de şcoli, creşterea normei didactice şi creşterea numărului de elevi la clasă, precum şi modificarea metodologiei de acordare a burselor pentru elevi.

Sindicatele din educaţie au pregătit pentru prima zi de şcoală un miting de protest care se va desfăşura la Bucureşti şi la care sunt aşteptaţi să participe peste 30.000 de profesori. De asemenea, se încearcă boicotarea începutului de an prin neparticiparea la festivităţile organizate la nivelul şcolilor. „O clasă supraaglomerată, un profesor epuizat și lipsit de resurse nu pot construi un viitor solid. Guvernul ne-a ignorat cererile, a tratat cu dispreț protestele și solicitările noastre legitime și a demonstrat că nu înțelege că educația nu este o cheltuială, ci reprezintă cea mai importantă investiție a unei națiuni. E momentul să fim din nou solidari, uniți și hotărâți”, au transmis, într-un comunicat, reprezentanţii federaţiilor sindicale din învăţământul preuniversitar, care cer abrogarea Legii 141/2025.

Totodată, sindicatele urmează să anunţe astăzi, 5 septembrie, rezultatul referendumului care vizează boicotarea deschiderii noului an şcolar.

În replică, ministrul educației, Daniel David, a subliniat, la TVR Info, că este „aproape imposibilă” abrogarea Legii 141/2025, cum foarte puţin probabilă este şi „demisia Guvernului”. „Înțeleg preocuparea sindicatului, este rolul lor să aibă astfel de atitudini și acțiuni. Pe de altă parte, rolul ministrului este să se asigure că legile sunt implementate și că putem începe anul școlar. Este dreptul copiilor și al părinților să fie în școală, dreptul profesorilor care nu doresc să boicoteze să-și desfășoare activitatea. Invitația și așteptarea mea este ca luni să avem școlile deschise, copiii să fie primiți în clase”, a afirmat ministrul, potrivit sursei citate.

Ministrul David a reiterat faptul că măsurile fiscal-bugetare adoptate de Guvern sunt „necesare”, chiar dacă „grele și nepopulare”. „Măsurile fiscal-bugetare sunt deja luate, nimeni nu şi le-a dorit, însă lucrurile nu au cum să mai fie schimbate. (…) Pentru mine miza nu este funcția de ministru, ci funcționarea anului școlar”, a mai precizat ministrul.

În contextul măsurilor de austeritate, motivate de reducerea deficitului bugetar, s-a discutat prea puţin sau chiar deloc despre alte probleme importante din sistem precum reducerea birocraţiei din şcoli, accesul nemijlocit al tuturor copiilor la educaţie de calitate sau reforma conţinuturilor şi adaptarea lor la cerinţele societăţii globalizate aflate într-o dinamică ameţitoare. (O.N.)



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.