Buzău: Peste 12.000 de elevi primesc ghiozdane și rechizite în valoare de 2,3 milioane de lei

3 septembrie 2025

Primăria municipiului Buzău a alocat 2,3 milioane de lei pentru a oferi ghiozdane și rechizite în prima zi de școală elevilor din nivelurile de învățământ preșcolar, primar și gimnazial, programul desfășurâdu-se în paralel cu un altul prin intermediul căruia 20.000 de copii au primit cărți de lectură scrise de autori români și străini.

Ghiozdanele, penarele, caietele și celelalte materiale didactice vor fi distribuite copiilor, începând cu cei de la grădiniță, până la elevii din clasa a VIII-a.

‘Începe școala, va continua programul ‘Back to school’, adică fiecare copil de la grădiniță, la clasa a VIII-a va avea un ghiozdan complet echipat cu toate rechizitele, astfel încât fiecare familie să nu se mai gândească să mai cheltuiască niște bani. Este de datoria noastră să încurajăm, să susținem procesul de educație din municipiul Buzău’, a transmis, miercuri, primarul din Buzău, Constantin Toma.

Administrația locală a alocat 2,3 milioane de lei pentru ghiozdane și rechizite.

 


Totodată, desfășoară proiectul ‘Buzăul citește’, care își propune să aducă lectura mai aproape de elevi, prin cărți dăruite, prin activități care încurajează cititul și prin evenimente educaționale deosebite.

La finalul anului școlar precedent, elevii din învățământul preuniversitar din municipiul Buzău au primit cărți cadou pentru lecturile de vară, iar pe parcursul toamnei va fi organizat un concurs de lectură cu premii.

‘Am alocat 2,3 milioane de lei cu TVA pentru 12.672 de copii. În afară de acest program mai desfășurăm și ‘Buzăul citește’, un alt program prin care 20.000 de copii au primit 80.000 de cărți, câte patru cărți pentru fiecare copil. Cărțile scrise au autori români și străini, alese de profesorii de limba română, au fost distribuite deja în luna iunie și în această toamnă avem un concurs. Câștigătorii vor primi biciclete și vouchere pentru cărți’, a declarat, pentru AGERPRES, Constantin Toma.

Sumele necesare desfășurării programelor au fost alocate, potrivit administrației publice locale, prin bugetul aprobat la începutul anului. AGERPRES/(A, AS – redactor: Florin Zafiu, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Foto: Primăria Buzău

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – [email protected].

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.