Sălaj: 18 unități școlare comasate; șapte directori rămân fără post

28 august 2025

Un total de 18 unități școlare din județul Sălaj, toate aflate în mediul urban, urmează a fi absorbite de către alte unități de învățământ, pierzându-și personalitatea juridică, iar șapte directori își vor pierde postul.

‘În acest moment sunt afectate de legislația nouă un număr de 18 unități școlare, toate în mediul urban. Avem în acest moment ordinul ARACIP și așteptăm să iasă ordinul din ministru, care va desăvârși această comasare. În această săptămână unitățile care sunt prevăzute pentru absorbire și cele care sunt absorbantele finalizează procesul de predare a arhivei și de predare a inventarului și a ștampilei. Până vineri au termen să ne predea ștampila la cele care au fost absorbite și să predea totodată arhiva și toată baza materială, către unitățile absorbante. Deci termenul faptic este vineri și așteptăm pentru finalizare ordinul de ministru, care urmează să vină în aceste zile’, a precizat, joi, în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural, Cosmin Purcar, inspector școlar în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Sălaj.

Potrivit acestuia, comasarea unităților de învățământ va lăsa fără post șapte directori.

‘În acest moment, conform metodologiilor în vigoare, nimeni din personalul didactic, nedidactic sau auxiliar nu este afectat de această comasare, decât conducerea unității, care va trece la catedră. Acolo avem un număr de șapte directori care sunt afectați de această măsură, din care un număr de patru pot veni, pentru că legislația permite, pe funcție de directori adjuncți’, a precizat Purcar.

În același context, prefectul județului Sălaj, Claudiu Bîrsan, a precizat faptul că a dispus constituirea unei comisii comune de verificare a condițiilor pe care ar trebui să le îndeplinească fiecare unitate școlară pentru începerea anului școlar, comisia desfășurându-și activitatea în cursul acestei săptămâni.

‘Ne-am concentrat pe acele școli unde știam că există potențiale probleme. Acolo am înțeles să concentrăm activitatea acestei comisii și în funcție de rezultatele pe care le va prezenta comisia sau de concluzii, vom lua legătura cu primarii sau cu celelalte instituții implicate, astfel încât să putem soluționa până la începerea școlii toate aceste probleme’, a punctat prefectul Claudiu Bîrsan. AGERPRES/(A- redactor: Sebastian Olaru, editor: Anamaria Constantin, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – [email protected].

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.