Bulgaria interzice telefoanele mobile în școli

27 august 2025

Krasimir Valcev, ministrul Educației din Bulgaria, a anunțat, la Burgas, că autoritățile intenționează să modifice substanțial legea educației preuniversitare, un prim pas fiind interzicerea telefoanelor mobile în școli.

„Cel mai probabil, în luna noiembrie va intra în vigoare interdicția folosirii telefoanelor mobile în școli. Asta se va întâmpla după ce Parlamentul va adopta amendamentele la lege”, a declarat Krasimir Valcev, citat de agenția de știri bulgară Novinite.

Ministrul a explicat că sunt pregătite peste 20 de amendamente, prevederile lor urmând să intre în vigoare etapizat, conform hotnews.ro.

Schimbări semnificative în ceea ce privește evaluarea națională

Schimbări semnificative vor avea loc în ce privește evaluarea națională la matematică. Potrivit lui Valcev, examenul din clasa a VII-a va consta în 24 de sarcini, dintre care opt vor include elemente din științele naturii. În clasa a X-a, șase din 18 sarcini vor solicita aplicarea unor concepte științifice de bază.

În cadrul reuniunii de la Burgas la care au participat reprezentanți ai unor directorate regionale de educație, ministrul a anunțat că vor fi mărite salariile din aceste structuri administrative.

„Directoratele regionale sunt coloana vertebrală a sistemului nostru de educație, ele văd ce se întâmplă pe teren și implementează politicile pe care noi le stabilim. Voi insista ca salariile angajaților să fie crescute, deoarece au rămas în urma salariilor profesorilor, în ultimii ani”, a subliniat Valcev.

Citeşte şi: Partidele din coaliție, aproape de consens pe Pachetul 2 de măsuri fiscale



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.