Elevii încep anul școlar 2025-2026 pe data de 8 septembrie 2025 și vor încheia cursurile pe 19 iunie 2026, conform calendarului oficial.
Anul școlar 2025 – 2026 se împarte în cinci module de învățare și există cinci perioade de vacanțe. Totodată, există programele speciale „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde”, care se vor desfășura în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, conform deciziilor luate de unitățile de învățământ.
Structura anului școlar 2025-2026
Anul școlar 2025-2026 va fi structurat pe intervale de module de învățare și intervale de vacanță.
-
Modulul 1 – începe luni, pe 8 septembrie 2025 și se încheie vineri, 24 octombrie 2025
-
Modulul 2 – începe
deluni,3 noiembrie 2025, până vineri, 19 decembrie 2025 -
Modulul 3 – începe joi, 8 ianuarie 2026, până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026 sau vineri, 20 februarie 2026, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după consultările cu beneficiarii primari ai educației, cu profesorii și cu părinții
-
Modulul 4 – începe luni, 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026 sau luni, 2 martie 2026, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 3 aprilie 2026.
-
Modulul 5 – începe miercuri, 15 aprilie 2026, până vineri, 19 iunie 2026.
Vacanțele din anul școlar 2025 – 2026
-
Vacanța de toamnă – la finalul modulului 1, de sâmbătă, 25 octombrie 2025, până duminică, 2 noiembrie 2025.
-
Vacanța de iarnă – la finalul modulului 2, de sâmbătă, 20 decembrie 2025, până miercuri, 7 ianuarie 2026.
-
Vacanța de schi – la finalul modulului 3, o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene / al municipiului București, în perioada 9 februarie – 1 martie 2026.
-
Vacanța de Paște – la finalul modulului 4, de sâmbătă, 4 aprilie 2026, până marți, 14 aprilie 2026.
Școlile trebuie să comunice elevilor și părinților datele stabilite pentru programele speciale și datele vacanțelor mobile până pe 1 octombrie 2025.
Când termină cursurile elevii claselor din anii terminali
Elevii de din clasele a XII-a, a XIII-a seral și frecvență redusă termină cursurile mai devreme, pe 5 iunie 2026. Pentru aceștia, anul școlar durează 34 de săptămâni.
Totodată, pentru elevii claselor a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie pe 12 iunie 2026.
Pentru elevii din clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni și se încheie pe 26 iunie 2026.
Programele „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde”
Programele speciale „Școala Altfel” și „Săptămâna verde Verde” se vor desfășura în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află în sarcina fiecărei unități de învățământ. Cele două programe se vor planifica în intervale de cursuri diferite.
Pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică și din învățământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” se vor organiza activități de instruire practică, urmând și scopul celor două programe.
Totodată, la clasele din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor se vor organiza activități de practică.
Grevă în educație? Profesorii boicotează începutul anului școlar. Ce spune ministrul Educației
Președintele Federației Spiru Haret, Marius Nistor, a dat asigurări că nu se pune problema unei greve generale în educație la început de an școlar. Profesorii continuă protestele și anunță că vor boicota începutul anului școlar în învățământul preuniversitar, totuși.
„În momentul de față, este clar că există o opțiune mai mult decât serioasă ca festivitățile de începere a anului școlar, în învățământul preuniversitar, pe data de 8 septembrie, să fie boicotate. Și mi se pare normal ca acest lucru să fie rezultatul unui referendum declanșat la nivel național. Nu se pune problema unei greve generale. Noi vorbim doar de o boicotare în data de 8 septembrie a începutului de an școlar. Începând cu 9 septembrie, vor fi alte acțiuni pe care le gândim la nivel național, de altă natură. Dacă va fi vorba de vreo grevă generală, asta o vom stabili împreună cu colegii noștri din țară”, a spus Marius Nistor.
Reprezentantul sindicatelor a anunțat și organizarea unui miting de amploare în fața Palatului Victoria, urmat de un marș de protest până la Palatul Cotroceni.
Tot el a menționat că sindicatele au avut o primă discuție cu ministrul Educației și cu premierul Ilie Bolojan.
„Domnia sa nu vrea să schimbe absolut nimic, mergând pe ideea că, dacă ar renunța la măsurile care au fost adoptate, măsuri care lovesc în învățământul preuniversitar, atunci ar fi obligat să facă un pas înapoi și în privința pachetului doi şi și pachetului trei de măsuri, care pot conduce la reducerea deficitului bugetar. I-am explicat domniei sale că a persista într-o greșeală este adevărata eroare pe care o poate comite un guvern”, a subliniat Nistor.
Pe de altă parte, ministrul Educației, Daniel David, spune că nu știe cum vor decurge festivitățile de deschidere a anului școlar 2025-2026.
„Probabil că va fi un boicot, nu știu de ce anvergură. Probabil că vor fi segmente cu atitudini diferite în prima zi de școală. Nu știu care este magnitudinea acestui proces. Nu știu dacă vor fi, în alte zone, școli care își vor desfășura activitatea în mod obișnuit”, a declarat Daniel David, luni, 25 august.
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Articol recomandat de sport.ro