Încrierile pentru Bursele ANIS 2025 se desfășoară de la 1 septembrie

20 august 2025

Înscrierile pentru cea de-a opta ediție a programului Bursele ANIS dedicat tinerilor universitari care aduc în predare tehnologii emergente și metode noi de învățare se desfășoară în perioada 1 – 23 septembrie, perioadă care poate fi prelungită până la 30 septembrie, în funcție de numărul aplicațiilor, a anunțat, miercuri, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii.

În acest an, cu sprijinul companiilor din industrie, vor fi acordate 25 de granturi a câte 5.000 de euro, cel mai mare număr de burse din istoria programului, început în 2018.

‘România se află pe locul 39 în clasamentul global al inovației și printre ultimele state din UE la capitolul competențe digitale, arată Digital Decade Report România 2025. Procentul celor cu competențe digitale de bază este mult sub media europeană, iar adoptarea tehnologiilor emergente în educație rămâne timidă. Viitorul însă depinde de cei care pot transforma sala de curs într-un laborator de inovație. Bursele ANIS 2025 marchează angajamentul nostru constant de a investi în viitorul educației și al tehnologiei în România. Susținând cadrele didactice tinere care inovează în predare, contribuim la formarea unei noi generații de profesioniști în IT’, a declarat Corina Vasile, director executiv ANIS, citată într-un comunicat.

Înscrierile se pot realiza prin transmiterea dosarului complet pe adresa [email protected]. Pot aplica lectorii universitari, asistenții și doctoranzii de până în 40 de ani, care în anul universitar 2025-2026 predau discipline ce includ tehnologii precum Big Data, AI/Machine Learning, IoT, Cloud, Cybersecurity, Quantum Computing, Healthtech sau proiecte din categoria Tech for All, menite să aducă tehnologia în facultăți non-IT.

Proiectele pot fi complet noi sau actualizate semnificativ (minimum 50% în ultimul an, ori 60% în ultimii doi ani). După evaluarea aplicațiilor și interviurile cu comitetul de selecție, câștigătorii vor fi anunțați pe 12 noiembrie, în cadrul Galei ‘Bursele ANIS’.

Bursele vor fi acordate proiectelor care îndeplinesc cel mai bine criteriile de evaluare, juriul urmărind să premieze excelența și inovația.

De la debut, programul a sprijinit 82 de proiecte didactice, oferind 410.000 de euro cadrelor universitare din 21 de centre universitare. Multe dintre acestea au generat parteneriate de cercetare și dezvoltare între mediul academic și companii private.

ANIS este asociația reprezentativă a industriei de IT din România, are peste 150 de companii membre, este un promotor al digitalizării și reprezintă interesele industriei de IT de 25 de ani. AGERPRES/(AS – editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – [email protected].

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.