„Cine o să predea?” Un lider sindical spune ce impact va avea în Educație interzicerea cumului pensie-salariu

20 august 2025
„Cine o să predea?” Un lider sindical spune ce impact va avea în Educație interzicerea cumului pensie-salariu

Protest FSLI împotriva măsurilor de austeritate din Educație FOTO Facebook Simion Hăncescu, lider sindical

Ministerul Muncii a pus în dezbatere un proiect de ordonanță de urgență care interzice cumulul pensiei cu salariul în sectorul public. Contactat de HotNews, liderul FSLI, Simion Hăncescu, afirmă că măsura ar putea lăsa neocupate aproximativ 6.000 de posturi din școli.

Potrivit proiectului, angajații plătiți din fonduri publice care ies la pensie pot continua activitatea până la vârsta de 70 de ani, dar numai cu aprobarea angajatorului și cu suspendarea plății pensiei. Reluarea pensiei se face de la încetarea contractului de muncă.

Potrivit legislației actuale, profesorii pensionari pot cumula pensia cu salariul, fie ca titulari, fie prin plata cu ora, în baza Legii pensiilor (Legea nr. 360/2023) și a Legii educației (Legea nr. 1/2011, cu prevederi preluate în Legea nr. 198/2023).

Noul proiect de ordonanță schimbă însă radical această regulă: cadrele didactice vor putea continua la catedră doar până la 70 de ani, cu acordul anual al angajatorului și cu suspendarea pensiei, ceea ce înseamnă că vor fi obligate să aleagă între salariu și pensie.

„Muncă patriotică nu va face nimeni”

„L-am atenționat pe premier că, dacă se aplică această măsură și în educație, vor rămâne aproximativ 6.000 de posturi neocupate, pentru că atâția profesori titulari pensionari sunt acum în sistem”, a declarat pentru HotNews liderul FSLI, Simion Hăncescu.

Problema este accentuată și de Legea 141/2025, care a redus semnificativ tariful pentru plata cu ora, formă prin care mulți profesori pensionari erau menținuți în activitate, mai spune Hăncescu.

„Dar problema de fond e alta: chiar dacă s-ar face o excepție pentru învățământ, Legea 141/2025 a scăzut drastic tariful la plata cu ora, iar pensionarii care lucrau astfel nu vor mai veni. Cu siguranță vor rămâne catedre descoperite din septembrie. Cine o să predea? Va răspunde Guvernul. Muncă patriotică nu va face nimeni”.

„Se lucrează pompieristic, contabilicește în continuare, acesta e Guvernul Bolojan. Nu sunt măsuri normale. E o bătaie de joc”, a continuat Hăncescu.

În ceea ce privește protestele profesorilor, care încă sunt în desfășurare, liderul FSLI spune că: „Până nu pleacă ministrul Daniel David, protestele nu se vor opri, pentru că are o contribuție majoră la ce se întâmplă acum în învățământ. Putea să spună, ca ministru, că nu se pot lua astfel de măsuri aberante. Și au venit mai multe la pachet: mărirea normei, comasările de clase, tăierea tarifului la plata cu ora. Toate lovesc în elevi și profesori.”

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.