Creșterea normei didactice cu 2-4 ore pe săptămână, prevăzută de Legea 141/2025, poate duce la diminuarea salariilor pentru profesori în școlile, unde nu pot fi acoperite orele suplimentare, a declarat pentru Edupedu.ro Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), după o întâlnire cu premierul Ilie Bolojan.
Creșterea normei didactice, care intră în vigoare de la 1 septembrie 2025, ar putea însemna reducerea a aproximativ „15.000 de posturi”, potrivit lui Hăncescu.
Acesta a explicat pentru Edupedu.ro că, în multe unități de învățământ, „cele două ore suplimentare nu pot fi acoperite, ceea ce va duce la catedre incomplete și, implicit, la scăderea salariilor unor profesori titulari”.
„Sunt profesori cu gradul didactic I și 25 de ani, care aveau acea reducere de 16 ore, și trebuie să ajungă la 20 de ore. Realitatea ne arată că vor intra în restrângere de activitate. În 2-3 zile, când se finalizează această procedură, se va constata că, de fapt, nu se poate asigura catedra întreagă. (…) Asta înseamnă diminuarea salariilor. Neavând cum să acoperi cele 2 ore, evident că se va ajunge în situația de a li se tăia salariile.”
Declarațiile au fost făcute după o întâlnire de aproape două ore la care au participat reprezentanții sindicatelor din educație, premierul Ilie Bolojan, ministrul Educației, Daniel David, și secretari de stat din minister.
„Senzația noastră a fost că, de fapt, am vorbit la pereți”, a spus liderul FSLI despre discuțiile care nu au dus la soluții pentru problemele semnalate.
Cum se modifică norma didactică
Legea 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, modifică Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și prevede creșterea normei didactice pentru profesorii de gimnaziu și liceu la 20 de ore pe săptămână, cu excepții pentru anumite categorii de cadre didactice. Pentru învățători și profesorii din ciclul primar, norma rămâne „un post pe clasă”, dar cu două ore suplimentare de pregătire remedială.
Procedura pentru încadrarea cadrelor didactice în anul școlar 2025-2026 a fost publicată pe 8 august în Monitorul Oficial. Profesorii pot opta, din proprie inițiativă, pentru reducerea normei și a salariului corespunzător.
Aceasta este prima modificare a normei didactice din 1995. Legea 141/2025 face parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri fiscal-bugetare care include, între altele, comasări de școli, creșterea numărului de elevi în clasă, reducerea fondului de burse pentru studenți și diminuarea plății cu ora pentru cadrele didactice.
Nouă zile de proteste
Federațiile sindicatelor din învățământ au reluat, luni dimineață, protestele în fața Ministerului Educației și Cercetării, nemulțumite de prevederile așa-numitei „Legi Bolojan”. Manifestanții, ajunși la a noua zi de proteste, au cerut demisia ministrului Educației, Daniel David.
De asemenea, sindicatele din educație îi cer președintelui Nicușor Dan să intervină pentru a opri măsurile din Legea nr. 141/2025.
Printre măsurile contestate se numără cele care prevăd creșterea normei didactice cu două ore, reducerea tarifului pentru plata cu ora și comasarea școlilor mici. Sindicaliștii avertizează că aceste măsuri vor duce la pierderea locurilor de muncă, scăderea calității actului educațional și o criză fără precedent în sistem.
Inițial, sindicatele anunțaseră acțiuni zilnice de pichetare până pe 6 august, însă protestele au continuat și în zilele de 7, 8 și 11 august. Pe 8 septembrie, în prima zi a noului an școlar, este programat un miting național în București, la care sindicaliștii estimează participarea a peste 30.000 de membri.
Hăncescu a mai precizat că sindicaliștii se vor consulta cu profesorii din întreaga țară pentru a decide dacă va fi declanșată o grevă generală după începerea anului școlar.
