Nu distrugerii sistemului public de educație

(1) reorganizarea unităților de învățământ și 

(2) schimbarea normei didactice. 

Pe scurt, așa-zisa reformă a educației merge înainte, nici vorbă de pași înapoi. Iată cum Daniel David și Ilie Bolojan se arată a fi parte a problemei educaționale, și nu rezolvare a ei. Prin urmare, plecarea ministrului de la Educație, cel care pune osul la distrugerea lentă și sigură a sistemului public de învățământ, devine în sine o măsură sanitară. E vremea ca sindicatele, profesorii, toți cei care mai cred în ideea de sistem public de educație să-l ajute să plece și să împiedice astfel de politici funeste!

Distrugerea educației publice este o temă veche, intens dezbătută în special în spațiul lumii occidentale. După cel de Al Doilea Război Mondial, educația publică a fost considerată un instrument fundamental pentru crearea unei societăți stabile, orientată spre democrație, o societate mai puțin vulnerabilă la extremism, agresiune și război. Dar se mai întâmplă asta acum, în era tehnocraților proprivatizare? Dacă citim semnele timpului, putem spune cu certitudine NU. 

În 2022, în revista Educatioal Theory, Carl Anders Säfström (cercetător în politicile educației la Maynooth University – Irlanda) a scris despre politicile din educație analizându-le traiectoria contemporană – articolul The Destruction of a Great Idea: Public Education and the Politics of Instrumentalism (Distrugerea unei mari idei: educația publică și politicile instrumentalismului). 

Recomandări

Modificările pentru pensiile private urmăresc doar interesele industriei, spune directorul AURSF. Este o măsură ilegală și neconstituțională, acuză un liberal

Säfström analizează legătura dintre școlarizare și instrumentalismul politic, diferențele între tipuri de instrumentalism și forțele care amenință caracterul public al educației. Discută apoi despre privatizarea școlilor din Suedia și impactul asupra inegalității sociale. În final, aduce argumente pentru extinderea suveranității populare în domeniul educației publice, educația fiind văzută ca pilon al democrației și pentru promovarea unei educații care să formeze cetățeni în adevăratul sens al cuvântului. 

Trebuie spus răspicat. Sistemele publice de învățământ de pretutindeni, din Suedia sau de oriunde, finanțate prin taxe, controlate democratic și accesibile tuturor, au fost create cu scopul de a oferi oricărui cetățean șanse egale de a-și valorifica talentele și de a ocupa poziții prin intermediul cărora să contribuie la progresul societății. Școala obligatorie pentru toți a fost fundamentată pe ideea că succesul școlar nu trebuie determinat de apartenența la o clasă socială, ci să reflecte aptitudinile și talentele individuale. 

„Școlarizare instrumentală”? Mai precis, se face referire la tendința de a înțelege rolul sistemelor educaționale ca fiind acela de a identifica talente și abilități considerate deja existente în interiorul copilului/elevului; în acest context, predarea este astfel orientată spre identificarea acestor talente și abilități, spre a le aduce la suprafață și a le rafina, pentru a le putea folosi la locul potrivit în societate. 

Recomandări

Alexis Anton, membră Mensa, lansează o platformă pentru pregătirea admiterii la Medicină: „Susține nevoile elevilor nedespărțiți de telefoane”

„Războiul” împotriva educației? Acesta este parte a unui proces mult mai amplu împotriva tuturor instituțiilor care susțin o societate democratică, iar fenomenul este vizibil atât în America de Nord, cât și în majoritatea țărilor europene – vezi Franco Berardi, Futurability: The Age of Impotence and the Horizon of Possibility. Este semnul declinului democrației în secolul XXI. O educație publică bazată pe egalitatea care stă la temelia democrației și care este sursa caracterului său democratic este necesară pentru a asigura diversitatea și pluralismul public, precum și dreptul egal la o viață decentă, o viață demnă pentru toți. 

Însă, în ordinea ultraliberalismului contemporan (privatizare, competiție și individualism, toate reglementate de piață), școala are ca scop consolidarea intereselor private. Iată cum transformarea școlii într-o piață, tratarea educației ca o marfă funcționează inevitabil într-un cadru capitalist, în care interesul față de „public” este, în esență, acela de sursă pentru acumularea de valoare economică sub formă de profit. Școlile private, în acest context ideologic de piață, nu urmăresc în primul rând să contribuie la caracterul public, divers și deschis al societății, ci mai degrabă să extragă profit economic din „public”, transformând interesele colective în interese individuale urmărite în competiție cu alți indivizi orientați spre sine. 

Recomandări

Rețeta unui faliment de miliarde la Complexul Energetic Hunedoara: numiri politice, salarii gigantice, bonusuri inventate, „multe organizații sindicale”

Referindu-se strict la Suedia, Carl Anders Säfström arată că declinul educației publice a contribuit direct la creșterea inegalității sociale, între 1985 și 2010, aceasta fiind cea mai mare dintre toate țările OECD. Ori dacă asta se întâmplă în Suedia, considerat încă model de social-democrație, vă imaginați cam care sunt și vor fi consecințele la noi în țară. 

Acum 2.500 de ani, sofiști precum Protagoras și Euripide au susținut că educația trebuie să fie accesibilă tuturor, respingând ideea aristocratică a excelenței moștenite prin naștere. În lumea noastră de azi, antireformiștii Ilie Bolojan & Daniel David acționează împotriva educației publice și, în definitiv, împotriva democrației. Este de datoria oricărui om responsabil să respingă astfel de politici și să militeze continuu contra unor astfel de măsuri. Ministrul de la Educație trebuie să plece. Nu ajută educația, așa cum își imaginează,  o distruge lent și sigur!

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media – filtrate rapid de un consumator compulsiv – Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE