
Protest al sindicatelor din educație, Foto: Adi Iacob / HotNews
Sindicatele din educație îi cer președintelui Nicușor Dan să intervină pentru a anula mărirea normei didactice pentru profesori, scăderea tarifului la plata cu ora și alte măsuri adoptate de guvern pe care le califică drept „aberante”. În acest sens, liderii de sindicat au mers marți la Cotroceni, unde s-au întâlnit cu consilierul prezidențial Radu Burnete căruia i-au înaintat un memoriu pentru președinte, potrivit unui comunicat emis de sindicate.
Creșterea normei profesorilor din preuniversitar cu două ore, reducerea burselor pentru elevi și studenți, comasarea școlilor mici și limitarea plății cu ora sunt câteva dintre măsurile incluse în pachetul fiscal asumat de Guvern în Parlament.
„Realitatea din majoritatea şcolilor ne arată că vor fi profesori titulari care vor intra în restrângere de activitate și profesori suplinitori calificați care, foarte probabil, nu îşi vor mai găsi un loc de muncă. Referitor la profesorii titulari, există riscul major ca aceștia să nu-şi mai primească salariile întregi, asta pentru că va fi imposibil să li se asigure norma completă de 20 de ore”, transmit sindicatele în adresa comună înaintată președintelui.
Această măsură va duce la creșterea sarcinilor de muncă, pe lângă celelalte îndatoriri profesionale, spun sindicatele. „Totodată, este complet greşit şi faptul că a fost eliminată facilitatea de a se diminua, cu 2 ore, norma de predare pentru profesorii care au gradul didactic I și o vechime peste 25 de ani”, spun sindicatele.
„Va conduce la creșterea deficitului de resursă umană calificată”
O altă măsură pe care sindicatele o califică drept „aberantă” este cea de creștere a efectivelor de elevi la clasă. Ei spun că măsura va avea drept consecință scăderea calității actului educațional și reducerea numărului de posturi.
„De asemenea, scăderea tarifului pentru plata cu ora va conduce la creșterea deficitului de resursă umană calificată pentru un număr important de discipline. În plus, comasarea a sute de unități de învățământ va conduce la concedieri ale personalului didactic auxiliar și administrativ”, afirmă sindicatele.
În memoriu, sindicatele subliniază că scăderea plății cu ora „va conduce la imposibilitatea atribuirii orelor rămase libere în regim de plata cu ora, din cauza remunerației derizorii (scăderea cu peste 50% a tarifului orar)”.
„Se va ajunge la situația aberantă ca o oră prestată de un profesor la început de carieră să fie plătită la fel cu tariful orar al unui muncitor necalificat. Sunt specializări şi discipline deficitare în resursa umană. Cine va presta aceste ore, în regim de plata cu ora?”, întreabă sindicaliștii.
„O criză fără precedent” în educație
Memoriul este semnat de liderii de sindicat Simion Hăncescu, Marius Nistor și Anton Hadăr. Prin el, sindicaliștii cer intervenția președintelui în calitate de mediator.
„Ne adresăm Domniei Voastre, în calitate de mediator între stat și societate, pentru a vă implica în remedierea măsurilor aberante luate împotriva sistemului de învățământ prin Legea nr.141/2025, altfel punerea acestora în practică va conduce la o criză fără precedent în acest sector de activitate, clamat în mod demagogic „prioritate națională” şi, inevitabil, la ample acțiuni de protest”, conchid ei.
Textul integral al memoriului:
Întâlnire și la Guvern
Sindicatele au mers luni și la Guvern unde au avut o întrevedere cu ministrul Educației Daniel David. După această întrevedere, liderii de sindicat le-au transmis colegilor din teritoriu că în timpul discuției de luni ministrul Educației „s-a angajat că va solicita o discuție cu prim-ministrul, pentru a-i prezenta situația și pentru a-i propune să se renunțe la aceste măsuri”. Anunțul a fost făcut de liderii de sindicate marți, într-un mesaj transmis colegilor lor din țară, obținut de HotNews.
