Elevii de liceu sunt interesaţi de educaţia antreprenorială şi de cea financiară, vor să înveţe prin exemple reale (studii de caz) şi discutând cu antreprenori cu experienţă şi ar vrea să devină antreprenori până la împlinirea vârstei de 30 de ani. Totodată, tinerii ar participa la cursuri de antreprenoriat şi ar fi dispuşi să plătească pentru ele. Acestea sunt concluziile unei cercetări despre educaţia antreprenorială, realizate de Novel Research, la cererea Asociaţiei KEN Institute, în rândul elevilor din colegii şi licee teoretice din Bucureşti, conform unui comunicat remsi redacţiei.
Sursa citată precizează:
„Potrivit cercetării, liceenii consideră utile programele aplicate, în care învaţă concret cum să pornească o afacere şi vor să aibă acces la mentori reali şi modele autentice de succes. Astfel, tinerii îşi doresc o experienţă practică, aplicată şi relevantă, iar cele mai atractive teme pe care şi-ar dori să le abordeze într-un astfel de program sunt despre cum se construieşte un plan de afaceri (54%), educaţia financiară (53%) şi pitching-ul (39%). În privinţa metodelor de învăţare, elevii preferă studiile de caz, discuţiile cu antreprenori invitaţi şi proiectele practice care simulează realitatea. Lecţiile teoretice clasice au o atractivitate scăzută, ceea ce indică o dorinţă clară de a învăţa „prin a face”, nu doar „prin a asculta”.
Atunci când iau decizia de a urma un program de educaţie antreprenorială, aceasta este influenţată de utilitatea practică a acestuia. În primul rând, vor să înveţe cum să pornească o afacere (58%), vor să primească o diplomă la final (32%) şi să aibă acces la un mentor din lumea afacerilor (31%). Mai ales elevii din colegii şi clasele terminale pun accent pe aceste elemente, iar diploma este şi mai valoroasă dacă include menţiunea sponsorilor şi a mentorului, pentru a le valida parcursul.
Astfel, accesul la mentori cu experienţă este considerat „foarte important” de aproape jumătate dintre elevi (48,1%), procentul urcând la 65% în colegii. În plus, susţinerea programului de către branduri cunoscute creşte credibilitatea şi atractivitatea, un aspect apreciat de aproape 60% dintre respondenţi.
Deşi doar 27% dintre elevi ar plăti fără rezerve pentru un program de educaţie antreprenorială, mai mult de jumătate dintre participanţii la studiu (57%) şi-au exprimat deschiderea „în funcţie de condiţii”, indicând faptul că decizia de participare depinde de claritatea beneficiilor, de structura programului şi de încrederea în cei care le furnizează.
Potrivit cercetării, aproximativ 34% dintre elevii din colegii afirmă că îşi doresc cu siguranţă să devină antreprenori până la vârsta de 25 – 30 de ani, acelaşi lucru fiind valabil pentru 11,3% dintre elevii din liceele teoretice.
Totodată, 61% dintre participanţii la cercetare ar prefera ca programul să se desfăşoare în format fizic, faţă în faţă. De asemenea, sâmbăta dimineaţa este un interval fezabil pentru peste 80% dintre elevi, ceea ce oferă un spaţiu clar de desfăşurare fără a concura cu şcoala”.
„Rezultatele acestei cercetări ne demonstrează, încă o dată, faptul că tinerii nu mai vor doar teorii despre antreprenoriat, ci vor exemple reale, ghidaj de la oameni cu experienţă şi contexte în care să îşi testeze ideile. Educaţia antreprenorială trebuie să iasă din manual şi să intre în viaţa reală, oferind cursanţilor exemple care să-i inspire şi instrumente care să-i ajute să-şi pună în practică ideile. Interesant este că elevii sunt dispuşi chiar să plătească pentru programe de antreprenoriat, ceea ce indică, o dată în plus, seriozitatea şi interesul lor real pentru a dezvolta o afacere în viitor. Aici, la Young Entrepreneur Generation, exact asta încercăm să facem, să-i încurajăm şi să-i inspirăm pe elevii de liceu să ajungă tineri antreprenori şi să-şi transforme visurile în realitate”, a declarat Oliver Lepădatu, fondatorul programului de formare antreprenorială Young Entrepreneur Generation (YEnG).