„Nu mai sunt bani de burse și salarii tot anul”, anunță Daniel David, chiar în timp ce i se cere demisia

31 iulie 2025

Fără bani de salarii sau burse

„Ca ministru, am obligația legală de a implementa legile în vigoare (și programul de guvernare). Măsurile luate prin Legea nr. 141/2025 sunt necesare, nu dorite, pentru a ne putea proteja din toamnă salariile și bursele. Direct spus, nu mai sunt bani pentru plata salariilor și burselor pentru tot anul!”, a spus ministrul Daniel David.

Ministrul Educației spune că înțelege disconfortul provocat în sistem și susține că nu aplică aceste măsuri cu ușurință sau detașare:

„Este incorect să se creadă că nu îmi este greu că trebuie să le aplicăm și că nu înțeleg disconfortul creat.”

David subliniază că orice măsuri fiscal-bugetare trebuie să respecte trei principii: protejarea posturilor, protejarea salariilor și încadrarea în limitele raționalității și decenței.

„Orice măsuri fiscal-bugetare se pot lua doar dacă, în contextul aplicării lor, se protejează posturile oamenilor și salariile și se respectă principiile raționalității (să nu ieșim din reperele europene) și decenței (cât își permite acum, sustenabil, țara).”

Ministrul afirmă că normele de aplicare a Legii 141/2025 au fost puse în consultare publică și invită oamenii din sistemul educațional să trimită propuneri constructive:

Interviu cu Laura Codruța Kövesi, procuror-șef al Parchetului European: „Frauda cu TVA este mai profitabilă decât traficul de persoane și traficul de droguri. În România, am văzut o implicare a mafiei italiene și a mafiei chinezești pe această zonă”

Recomandări

Interviu cu Laura Codruța Kövesi, procuror-șef al Parchetului European: „Frauda cu TVA este mai profitabilă decât traficul de persoane și traficul de droguri. În România, am văzut o implicare a mafiei italiene și a mafiei chinezești pe această zonă”

„Drept urmare, în acord cu prevederile acestei legi, am pus recent în consultare publică normele subsecvente pentru segmentul nostru de activitate, pentru a primi propuneri constructive de la oamenii din sistem, astfel încât să o aplicăm cât mai rezonabil. Eu la asta lucrez acum și aceasta ar trebui să fie miza noastră. Este posibil ca, în aceste prime versiuni, eu și echipa mea să nu fi văzut și alte soluții aplicabile. După ce vom depăși această criză – multe măsuri fiind temporare -, vom putea regândi lucrurile și pentru dezvoltare.”, a adăugat Daniel David.

Problemele sistemului: „Și eu am impulsul să cer demisii”

Daniel David se declară conștient de rezultatele slabe din educația românească, invocând analfabetismul funcțional și abandonul școlar, dar subliniază că problema este una sistemică.

„Sincer și direct spus, uitându-mă la rezultatele sistemului nostru de educație (ex.: analfabetismul funcțional, abandonul școlar), și eu am adesea impulsul de a solicita demisii în diverse zone de influență din sistemul nostru, dar nu o fac din responsabilitate – știu că trebuie să lucrăm împreună pentru a ne salva (iar apoi pentru a construi spre mai bine) și – din decență – știu că liderii unor astfel de zone nu sunt singurii responsabili.”

Steagul Federației Ruse, arborat pe o instituție publică din centrul municipiului Tulcea, alături de cele ale altor patru state

Recomandări

Steagul Federației Ruse, arborat pe o instituție publică din centrul municipiului Tulcea, alături de cele ale altor patru state

Ce spune Daniel David despre demisie

În contextul în care mai multe sindicate i-au cerut demisia, Daniel David afirmă că aceasta nu ar rezolva problemele financiare, motiv pentru care rămâne în funcție pentru a găsi soluții.

Dacă demisia mea ar fi rezolvat situația financiară din Educație-Cercetare și a țării, aș fi anunțat-o demult! Grija mea acum – și obligația ca membru al Guvernului – este să ne salvăm din toamnă sistemul și prin asta, alături de reformele din celelalte domenii/sisteme, și țara. Vă invit să facem asta împreună, urmând ca apoi să lucrăm – tot împreună – pentru dezvoltare.

Oamenii protestează în fața Ministerului Educației - 30 iulie 2025
Oamenii sunt nemulțumiți de măsuri și vor protesta zilnic până pe 6 august Foto: Dumitru Angelescu/Libertatea

Ministrul insistă asupra rolului său de tehnocrat în Guvern și spune că a acceptat funcția pentru a gestiona crize, nu pentru avantaje politice.

„Eu am venit să ajut, nu să încurc. Nu am urmărit și nu urmăresc o carieră politică, am servit ca specialist-tehnocrat țara noastră în două mandate legate de două momente critice, și anume criza politică din primul mandat, respectiv criza fiscal-bugetară din acest al doilea mandat.”, a precizat ministrul.

O femeie ține în mână o foaie pe care scrie Demisia la un protest al sindicatelor din educație- 30 iulie 2025
Sindicatele cer demisia ministrului Educației – Foto: Dumitru Angelescu/Libertatea

Donald Trump crede că economia Rusiei este „moartă” și îl amenință pe Dmitri Medvedev: „Să aibă grijă ce spune!”

Recomandări

Donald Trump crede că economia Rusiei este „moartă” și îl amenință pe Dmitri Medvedev: „Să aibă grijă ce spune!”

Ministrul Educației, Daniel David, afirmă că și-ar fi dorit să conducă ministerul într-o perioadă favorabilă pentru construcție, nu restructurare. 

„Mi-aș fi dorit foarte mult să fi fost ministrul Educației și Cercetării într-o perioadă în care să pot construi, fără să fiu nevoit să mă gândesc în fiecare zi la soluții de restructurare, care, pentru a ne salva în toamnă salariile și bursele, generează inevitabil și disconfort. Știu că ați auzit o mulțime de miniștri care au justificat rămânerea în funcții în numele unei responsabilități neclare sau care au plecat cu justificări convenabile pentru a evita presiunea problemelor. Sunt sigur că niciunul dintre ei nu și-ar dori să conducă acum ministerul.”, a mai transmis ministrul.

Proteste ale profesorilor, care cer demisia lui Daniel David

Începând cu 30 iulie 2025, aproximativ 150 de membri ai sindicatelor din Educație protestează zilnic în fața Ministerului Educației, nemulțumiți de noua Lege 141/2025, care aduce schimbări majore în sistemul de învățământ. 

Protestele vor continua până pe 6 august și apoi săptămânal, culminând cu un miting național pe 8 septembrie, când sunt așteptați peste 30.000 de dascăli.

Nemulțumirile principale ale profesorilor:

  • Creșterea normei didactice de la 18 la 20 de ore, ceea ce va duce la concedieri și pierderi salariale
  • Comasarea școlilor și concedieri în masă
  • Clase suprapopulate
  • Reducerea drastică a plății cu ora.
  • Suprasolicitarea directorilor și inspectorilor.
  • Subfinanțarea învățământului superior, a cercetării și a bibliotecilor universitare.

Sindicatele cer demisia ministrului Educației, Daniel David, și îl acuză de afirmații false și ofensatoare. 

Profesorii sunt îndemnați la boicot: să nu participe la consilii sau activități în vacanță și să refuze modificarea planurilor de încadrare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Urmărește cel mai nou VIDEO

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.