Sistemul de educație dă în clocot, iar sindicatele i-au solicitat ministrului Daniel David să demisioneze. Mii de profesori așteaptă noile încadrări, pentru a afla în câte școli urmează să predea.

Sindicatele au anunțat că miercuri, 30 iulie, reiau protestele FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea
Sindicatele din educație îi solicită ministrului Daniel David să demisioneze, acuzându-l că a bulversat sistemul prin măsurile de austeritate cu care a fost de acord și care trebuie să fie puse în aplicare până la începutul noului an școlar, adică în mai puțin de o lună. Mai multe proiecte de acte normative prin care măsurile de austeritate din educație, cuprinse în Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 699/25.07.2025), vor fi puse în aplicare au fost publicate în transparență decizională luni-seara, 28 iulie 2025, pe site-ul ministerului, la scurt timp profesorii reacționând dur.
Creșterea cu două ore a normei didactice de predare, creșterea efectivelor de elevi și comasarea școlilor mici sunt măsurile care au generat cea mai mare nemulțumire, pentru că acestea se vor traduce în catedre care dispar și profesori care vor fi puși în situația de a-și căuta alte posturi sau a pleca din sistem.
Proiectele de acte normative prin care vor fi puse în aplicare conțin termene strânse, pentru acțiunile care trebuie puse în practică fiind la dispoziție, cu totul, aproximativ o lună.
Directorii de școli sunt printre cei mai revoltați oameni din sistem. Au sarcina de a reface toate încadrările, astfel încât să le mărească tuturor colegilor norma de predare cu două ore, în condițiile în care toate etapele mișcării de personal realizate din luna ianuarie și până în prezent se anulează.
Cel mai dificil demers este cel pentru profesorii titulari în școli mici, pe discipline cu ore puține la clasă, pentru care și așa, de la an la an, s-au găsit cu greu ore disponibile. Vestea bună este că, dacă școala este unică la nivelul localității, rămâne cu personalitate juridică, indiferent cât de puțini elevi are. Se modifică în schimb condițiile pentru organizarea învățământului simultan, printre modificări fiind aceea că învățământul pentru elevii de clasa a VIII-a nu se mai organizează într-o singură clasă indiferent de numărul de elevi, ci și această clasă poate fi comasată cu celelalte din ciclul gimnazial (urmând ca disciplinele de examen – Limba și literatura română, limba și literatura maternă și Matematica – să se predea separat).
În aceste condiții sarcina directorilor este și mai grea, pentru că trebuie identificate ore pentru mărirea normei pentru toți profesorii, inclusiv pentru directori (în cazul directorilor, numărul orelor pentru care beneficiau de degrevare de catedră a scăzut, crescând obligația de predare, stabilită în funcție de mărimea școlii, ceea ce crește suplimentar necesarul de ore la nivelul școlii).
Peste toate, chiar parcurgând proiectele de acte normative afișate pe site-ul ministerului, directorii, și nu numai ei, au rămas în continuare cu întrebarea: cum se realizează creșterea numărului de elevi la formațiunea de studiu? Este important să știe, pentru că și de aici, în cazul în care numărul de clase/grupe scade, scade și numărul de ore disponibile pentru profesori.
Surse din rândul sindicatelor au precizat că joi ar urma să aibă loc o întâlnire la minister, în cadrul căreia se speră lămurirea mai multor teme încă neclare, printre care și aceasta.
Refacerea încadrărilor, marea provocare
Proiectele de acte normative au fost puse în dezbatere în 28 iulie 2025, iar 31 iulie 2025 este data pentru prima ședință publică de repartizare a candidaților cu note peste 7 de la concursul de Titularizare 2025. Candidații se întreabă, îndreptățit, pentru ce posturi concurează de fapt. Răspunsul l-au putut afla consultând site-urile inspectoratelor școlare, unde lista posturilor titularizabile este cea pe care o știau și înainte de probe. Ce probabil o parte vor afla doar după repartizare este că, în urma refacerii încadrărilor din fiecare unitate de învățământ, ar putea intra în restrângere de activitate imediat după ce primesc postul.
„Procedura privind constituirea normelor didactice de predare-învățare-evaluare în învățământul preuniversitar, în anul școlar 2025-2026, ca urmare a aplicării măsurilor adoptate prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare”, document aflat în dezbatere, prevede, la art. (2), „pentru cadrele didactice şi candidaţii repartizaţi pe posturi didactice/catedre vacante în perioada 31 iulie – 4 august 2025, inspectoratele şcolare au obligaţia de a emite deciziile de repartizare, astfel încât aceştia să se prezinte la unităţile de învăţământ, în vederea încheierii contractelor individuale de muncă, până la data de 8 august 2025”. La art. (3) al aceluiași proiect de act normativ se prevede că „în perioada 8-18 august 2025 se reactualizează lista posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate”.
De aici începe nebunia.
La art. 6 (1) al aceleiași proceduri (astăzi în proiect) se prevede că „în perioada 8-14 august 2025 la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ de stat se pot revizui disciplinele opţionale pentru anul şcolar 2025-2026 şi se reiau activităţile privind constituirea posturilor didactice/catedrelor, încadrarea personalului didactic de predare şi soluţionarea cererilor de completare a normei didactice de predare la nivelul unităţilor de învăţământ a personalului didactic care beneficiază de aceste drepturi”.
Ordinea în care se realizează încadrarea va da cu siguranță multe bătăi de cap directorilor, sunt convinși oamenii de resurse umane din sistem, pentru că este vorba de o listă lungă de categorii de personal, respectiv:
a) cadre didactice titulare în unitatea de învăţământ, angajate cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată până la data de 1 septembrie 2024, inclusiv, şi cadre didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (6) din Metodologia – cadru;
b) cadre didactice titulare în unitatea de învăţământ, angajate cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată până la data de 1 septembrie 2024, inclusiv, care şi-au întregit norma didactică de predare începând cu anul şcolar 2025-2026;
c) cadre didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (4) din Metodologia – cadru, angajate cu contract de muncă pe perioadă determinată;
d) cadre didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (4) şi (6) din Metodologia – cadru care şi-au întregit norma didactică de predare începând cu anul şcolar 2025-2026;
e) cadre didactice titulare transferate, începând cu data de 1 septembrie 2025, în unitatea de învăţământ ca urmare a soluţionării restrângerii de activitate;
f) cadre didactice angajate pe durata viabilităţii postului, până la data de 1 septembrie 2024, inclusiv, care au obţinut cel puţin media 7 la concursul naţional, sesiunea 2025, denumit în continuare concurs, şi care devin titulare începând cu data de 1 septembrie 2025 pe posturile didactice/catedrele pe care sunt deja angajate;
g) cadre didactice titulare şi cadre didactice angajate pe durata viabilităţii postului, până la data de 1 septembrie 2024, inclusiv, repartizate începând cu data de 1 septembrie 2025, în unitatea de învăţământ prin pretransfer, respectiv modificarea repartizării;
h) cadre didactice angajate pe durata viabilităţii postului, până la data de 1 septembrie 2024, inclusiv;
i) candidaţii care au obţinut cel puţin media 7 la concurs, repartizaţi pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru concurs începând cu data de 1 septembrie 2025, în perioada 31 iulie – 4 august 2025, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare;
j) cadre didactice pentru care s-a aprobat modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei începând cu data de 1 septembrie 2025;
k) cadre didactice care au dobândit cel puţin definitivarea în învăţământ sau care au promovat examenul naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2025, şi beneficiază de prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar 2025-2026, conform prevederilor art. 63 din Metodologia-cadru.
Candidații care au obținut posturi chiar la ședințele de repartizare din acest an sunt printre ultimii în ordinea în care se repartizează orele disponibile, așa că cel mai probabil vor fi situații în care aceștia vor intra în restrângere de activitate fără să fi ajuns în fața elevilor. Inclusive rezolvarea situației cadrelor aflate în restrângere de activitate trebuie să fie gata până la debutul noului an școlar.
Se așteaptă să existe discuții și în privința comasării școlilor cu mai puțin de 500 de elevi (nu este cazul celor unice la nivelul localității). Astfel de situații pot să apară în comunele mari și în orașe. Alipirea a două școli va veni de asemenea cu provocări legate de refacerea încadrării, în proiectele de acte normative fiind prevăzut și calendarul comasării (cu termene strânse, astfel încât totul să se încheie în luna august 2025), sindicaliștii semnalând de asemenea faptul că în astfel de cazuri se pun în pericol și posturi ale personalului didactic auxiliar.