În sfârșit, începem reforma Educației, că prea am produs genii pe bandă rulantă în ultimii ani. Și, desigur, începem de unde trebuie, că asta e șmecheria, să începem de jos, de la firul ierbii. Că nu-i suficient să băgăm puțină austeritate în economie, trebuie să austerizăm și Educația, că prea s-au lăfăit pofesorii în bani, de zici că fiecare școală e un fel de companie de stat din domeniul energetic. Nu ne atingem de fabricile de diplome, că acolo viitorii posesori de master și doctorat marcă banul, însă ne băgăm puțin în profii de generală și liceu, că n-au destule ore, că trebuie să muncească mai mult. Asta e soluția, pare-se, să aibă profii mai multe ore, ca să intre în rândul oamenilor muncii. Degeaba urlă sindicatele, degeaba ies profesori reputați, cum e Radu Gologan, căci reforma trebuie dusă mai departe, așa cum s-a stabilit din pixul cu lamă tăioasă al premierului. Căci, de fapt și de drept, reforma sistemului educațional nu e o reformă, în sensul unei schimbări de substanță, al unei schimbări care să facă sistemul mai eficient. Suntem în fața unei simple reduceri de costuri, a unei aritmetici aplicate tuturor materiilor în urma căreia trebuie să rezulte niște cheltuieli mai mici. Care vor fi costurile acestor reduceri de cheltuieli va rămâne, cel mai probabil, o problemă pentru generațiile viitoare. Asta dacă sistemul public de învățământ va mai produce oameni capabili să facă niște calcule.