Harghita: Sute de elevi participă la ‘Școala de vacanță’, un proiect educațional cu accent pe experiențe practice
Sute de elevi participă, în fiecare vară, la ‘Școala de vacanță’, un proiect educațional îndrăgit al Asociației Învățătorilor Harghiteni, care a ajuns la ediția a XVII-a și care pune accent pe experiențe practice, socializare și dezvoltare personală.
‘Școala de vacanță este unul dintre cele mai îndrăgite proiecte ale școlilor harghitene, inițiat de Asociația Învățătorilor Harghiteni, născut din dorința de a oferi copiilor o alternativă valoroasă și distractivă de petrecere a timpului liber. (…) Ne bazăm pe entuziasmul și curiozitatea specifică vârstei mici, pentru a crea un program care să îi țină aproape de școală, oferindu-le experiențe memorabile, pe care le pot împărtăși apoi cu prietenii și familia. Elementul-cheie al acestui proiect este socializarea. Copiii vor învăța să descopere împreună, să comunice eficient, să se organizeze și să respecte regulile de grup. Ei își vor dezvolta încrederea în sine și vor trăi bucuria de a fi parte dintr-o comunitate. Aceste experiențe preponderent practice îi vor pregăti pentru situații sociale diverse, consolidându-le prieteniile și abilitățile de adaptare’, a precizat, pentru AGERPRES, Comitetul Director al Asociației Învățătorilor Harghiteni.
Participarea este una numeroasă, variind de la o unitate școlară la alta, iar la activități iau parte și copii aflați în vacanță în județ, veniți alături de rude sau prieteni, iar prin această inițiativă, școlile participante se transformă vara în centre active de învățare nonformală.
‘Prin derularea acestui proiect în majoritatea comunităților școlare, respectiv la Școala Gimnazială ‘Liviu Rebreanu’ din Miercurea Ciuc, la Școala Gimnazială ‘Geo Bogza’ Bălan, la Școala Gimnazială ‘O.C. Tăslăuanu’ Bilbor, Școala Gimnazială ‘Teodor Chindea’ Voșlobeni, Liceul Teoretic ‘O.C. Tăslăuanu’ Toplița, Liceul Tehnologic ‘Zimmethausen’ Borsec, Școala Gimnazială ‘Andrei Șaguna’ Toplița, Școala Gimnazială ‘Sf. Ilie’ Toplița, Școala Gimnazială ‘Arany Janos’ Mihăileni, Școala Gimnazială ‘Sf. Andrei’ Sărmaș și Clubul copiilor Toplița, acestea devin spații vii, medii de învățare nonformale, perfecte pentru vara 2025′, a mai precizat conducerea Asociației Învățătorilor Harghiteni. AGERPRES / (AS – redactor: Gina Ștefan, editor: Marius Frățilă, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Afisari: 1
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – [email protected].